Formația antrenată de Dragan Petricevic a învins în această seară pe austriecii de la Arkadia Traiskirchen Lions cu scorul de 91-62 (45-32). Timișorenii aveau nevoie de o victorie la cel puțin 23 de puncte pentru a rămâne cu șanse la calificare în Final Four-ul CEBL.
Elba a început meciul tare și a pus deja 20 de puncte pa tabelă după șase minute de joc. Totuși bănățenii nu reușeau să se despartă la mai mult de 19 puncte diferență de austrieci, care reveneau mereu în joc. Lucrurile s-au schimbat în ultimul sfert, când Dzambic și compania s-au distanțat clar pe tabelă. Învinsa de astăzi trebuie acum să câștige meciul de pe teren propriu cu maghiarii de la Marso Vagep Nyiregyhaza pentru ca Elba să meargă mai departe.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost Milos Pesic cu 29 de puncte și 10 recuperări, urmat de colegul său Rade Dzambic cu 22 de puncte pentru Elba.
Antrenorul timișorenilor s-a declarat la final mulțumit de comportamentul eleviilor săi în competiția europeană indiferent dacă Elba va fi sau nu eliminată. „Noi am avut un procentaj de aruncări de trei puncte execrabil. Poate e și normal, am avut o pauză competițională foarte lungă. Fizic am fost peste ei, am jucat mai bine în apărare și am avut luciditate și claritate pe final. Am reușit să folosim foarte bine jucătorii care au intrat astăzi pe teren. Am jucat cu un număr foarte mic, dar e normal, nu poți să joci un meci în care vrei să învingi la o diferență cât mai mare și să folosești un număr de nouă sau zece jucători, este imposibil. Totul stă acum în mâinile austriecilor, dar asta nu înseamnă că nu sunt mulțumit de jucătorii mei, de ce am făcut în această competiție. În deplasare o dată am pierdut pe mâna arbitrilor, iar o dată am fost loviți de gripă”, a spus Dragan Petricevic. Petricevic mulțumit de Beloica
Pentru Elba a debutat cu Arkadia și noua achiziție, sârbul Nikola Beloica, iar antrenorul Dragan Petricevic l-a lăudat pe acesta: „Nikola Beloica va rămâne în continuare la echipă, îl va înlocui pe Mark Mate, de abia a venit acum câteva zile și eu sunt foarte mulțumit de evoluția lui la acest meci, a și marcat de trei puncte dar plasa a scos mingea din coș, nu e vina lui. E un jucător care când se va acomoda ne va ajuta foarte mult, prin jocul său astăzi a arătat că poate să înlocuiască oricând orice jucător străin”.
Elba Timișoara urmează să joace în campionat cu Asesoft Ploiești în fața propriilor suporteri pe 16 ianuarie la Sala „Constantin Jude”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER