Vicecampioana pierde teren în fața contracandidatelor
Seria meciurilor victorioase ale bănățenilor s-a încheiat la Mediaș. După cinci succese consecutive în campionat, Elba Timișoara a fost nevoită să se recunoască înfrântă pe terenul formației Gaz Metan, cu scorul de 73-68. Precum în majoritatea partidelor din sezonul actual, gruparea de pe Bega a început în forță, însă s-a stins pe parcurs. Nenad Markovic și ceilalți coechipieri ai săi au reușit să își adjudece primul sfert (20-16), dar scenariul nu s-a mai repetat și în următoarele două acte, atunci când gazdele s-au impus de fiecare dată (18-16 și 25-18).
Final dramatic Echipa câștigătoare s-a decis abia în ultimele clipe. Cu doar 11 secunde înaintea fluierului de sfârșit al întâlnirii, trupa antrenată de Dragan Petricevic a avut posibilitatea de a împinge disputa în prelungiri. Aruncarea de trei puncte a jucătorului sârb Milos Pesic nu și-a atins însă ținta, iar în faza imediat următoare ardelenii au înscris încă un coș și au stabilit astfel rezultatul final. Atacă frontul european Pentru alb-violeții urmează importanta confruntare cu Arkadia Lions Transkirchen, din Austria, acolo unde timișorenii vor lupta mâine, chiar de ziua națională a României, să obțină o victorie ce i-ar duce mai aproape de calificarea la turneul final al Ligii Europei Centrale.( Valentin Oprea)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER