Elba Timișoara și BC Mureș vor participa în Liga Balcanică

Conducerea Federației Române de Baschet a informat oficial
organizatorii Ligii Balcanice de baschet că România va fi
reprezentată în competiția masculină de echipele Elba Timișoara și
BC Mureș.

Ediția 2010-2011 a Ligii Balcanice va alinia la start 12 echipe din
șapte țări: Bulgaria (Levski Sofia Rilski Sportist Samokov, Balkan
Botevgrad), Macedonia (KK Feni Industries și o formație nedesemnată
încă), Serbia (OKK Belgrad și o echipă nedesemnată încă), România
(Elba Timișoara, BC Mureș), Muntenegru (KK Lovcen Cetinje, KK
Mornar Bar), Croația (KK Svjetlost Slavonski Brod) și
Bosnia-Herțegovina (Zrinjski MIK Company Mostar).

Începând cu această ediție, echipele înscrise în competiție vor
trebui să primească un aviz din partea organizatorilor. Acesta va
fi acordat după vizita la fiecare club a directorului sportiv al
Ligii Balcanice, Shay Shtriks, pentru a se asigura că vor fi
respectate condițiile de participare, după care va fi dat
publicității programul competiției.

Măsura a fost luată după ce, în urmă cu două sezoane, Elba
Timișoara a anunțat că va participa în Liga Balcanică, dar apoi s-a
retras, din cauza faptului că nu a putut plăti taxa de înscriere,
de 10.000 de euro. La ediția de anul trecut, formația Gaz Metan
Mediaș a fost exlusă din competiție, pentru că a refuzat să
plătească o amendă primită după ce nu a respectat numărul de
jucători non-europeni de pe teren.

Publicat: 29 06. 2010, 12:21
Actualizat: 29 06. 2010, 12:22