Vicecampioana la baschet masculin U Mobitelco BT Cluj a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formația Energia Rovinari, scor 78-76 (37-37), în meci contând pentru etapa a VII-a a Diviziei A.
Favoriți în disputa cu Energia Rovinari, clujenii au condus 34 de minute din meci, fiind egalați însă de americanul Darby, 63-63, după șase minute în care oaspeții marcaseră doar trei puncte. Energia Rovinari a preluat conducerea, după două aruncări libere ale lui Andrei Căpușan, 65-63, în același minut, dar nici ardelenii nu s-au lăsat, egalând 69-69 (min. 38). Același Căpușan a marcat de la trei puncte, 72-69, când mai era un minut de joc, clujeanul Cuici a egalat, prin același procedeu, dar Energia Rovinari a trecut din nou în față, Căpușan marcând, 74-72, cu 15 secunde înainte de final. U Mobitelco a cerut time-out, Darby a mărit avantajul, Pesici de la oaspeți a marcat o triplă (76-75, când mai erau 6 secunde) și s-a intrat la un nou time-out cerut de clujeni. Dykes a mai marcat o liberă, dar insuficientă pentru egalare, astfel că Energia Rovinari a degustat un succes prețios în fața vicecampioanei, 78-76.
Marcatori:
Energia Rovinari – Darby 22 puncte, Căpușan 15, Troupe 15, Nikolici 10, V. Mocanu 9, Oluici 5, Bigus 2.
U Mobitelco BT Cluj – Pesici 14 puncte, Dykes 14, Silvășan 13, Krstanovici(foto) 12, Chetreanu 11, Cuici 5, Thomson 4, Fometescu 3.
Sâmbătă s-au mai disputat trei partide contând pentru runda a VII-a: CSU Cuadripol Brașov-Steaua Turabo București 63-88, CS Otopeni-CSM București 73-69 și SCM U Craiova-CSU Ploiești 85-83, ultimul rezultat fiind surpriza începutului de sezon. Campioana CSU Ploiești se află la prima înfrângere a sezonului.
Meciul de la Otopeni a început cu o oră întârziere, din cauza unei pene de curent în zonă.
Duminică vor avea loc meciurile BC Timișoara-Poli Iași, Gaz Metan Mediaș-BCM U Pitești și derbiul BC Mureș-CSU Sibiu. Partida dintre CSM Oradea și BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc a fost amânată pentru data de 17 noiembrie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER