Eurocup | Primul eșec pe teren propriu: Steaua, învinsă de turcii de la Banvit, 64 – 78. Recordul all-time al sârbului Marinovic, umbrit de un joc modest: „Nu am arătat acea dorință, poate chiar disperare, necesară”

Steaua CSM Eximbank a pierdut pentru prima dată un meci pe teren propriu în Eurocup, scor 64 – 78 în fața vicecampioanei Turciei din 2013, Banvit Bandirma, partidă contând pentru etapa a treia a competiției.

Întreg meciul, Steaua a plătit prețul lipsei de eficiență la finalizare, din acțiune – lucru acuzat la finalul partidei atât de jucători, cât și de antrenorul Hristu Șapera. Roș-albaștrii au încheiat partida cu un procentaj de reușită la aruncările de două puncte de doar 31% (față de 52% pentru turci), cumulat cu un 28% la coșurile de trei puncte – procentaj egal de reușită pentru adversarele de joi seară, de la Sala Polivalentă.

Cred că din punct de vedere al procentajelor am stat extrem de slab la 2 puncte, jocul la interior nu a produs nimic pentru noi în această seară și asta ne-a îngreunat foarte mult sarcina. Banvit este o echipă extrem de atletică, cu jucători foarte fizici, buni la a pune presiune pe minge, afară. Noi nu avem această dimensiune a jocului și am depins mult de procentajul aruncărilor de la 3 puncte. Nu ne-am jucat atuurile așa cum trebuia„, a explicat la finalul partidei Hristu Șapera, primul antrenor român care conduce o formație în Eurocup.

Turcii au punctat primii pe tabelă și nu au cedat niciun moment conducerea, având chiar și 20 de puncte avans

Primul sfert. Cu galeria stelistă lăsându-se așteptată în start de partidă, doar 3 din 14 încercări de a trimite mingea prin inel și-au atins ținta în primele 10 minute. Marko Marinovic a fost singurul stelist care a reușit o aruncare de trei puncte, din totalul de cinci încercări ale roș-albaștrilor. Defensiva agresivă a turcilor a funcționat, cu prețul unui număr mai mare de faulturi, greșeli și lovituri libere acordate gazdelor. Chiar și cu un procentaj de sută la sută la transformări și opt aruncări libere convertite în punct, față de una singură a oaspeților, Steaua a cedat la diferență de cinci puncte primul sfert, 15-20.

Al doilea sfert le-a revenit și el turcilor, la diferență și mai mare: 21-12. Meciul a curs după același scenariu: lipsă de eficiență la finalizare a roș-albaștrilor,  Marinko Marinovic reușind din nou singurul coș de trei puncte din totalul de șapte încercate. Ineficiența de la distanță, cumulată cu opt ratări din zona de două puncte, a îngropat formația lui Hristu Șapera, totul culminând cu auto-eliminarea lui Chris Cooper. Stâlpul echipei roș-albastre a strâns în mai puțin de 20 de minute patru greșeli, tehnicianul fiind obligat să îl trimită pe bancă, destabilizând astfel echipa și așa privată de aportul a doi jucători de bază, ținuți în afara jocului de accidentări.


Chris Cooper, într-una din puținele faze încheiate cu punct pentru Steaua, în partida de miercuri seară

„A contat foarte mult. La fel de mult a contat și faptul că el venea după o răceală foarte puternică și nu a dat randament optim din punct de vedere al intensității, al implicării în joc și al încrederii. El trebuie să ne dea mai mult. Dar el nici nu s-a antrenat până ieri. Avem nevoie de Chris Cooper într-o formă cât se poate de bună”, Hristu Șapera, antrenorul Stelei.

Sfertul trei a fost singurul câștigat de roș-albaștrii, 15-14, și a adus singurul motiv real de sărbătoare în tabăra română: cu al treilea asist trecut în meci în dreptul lui Marinovic, jucătorul sârb a trecut pe prima poziție în clasamentul  „All time Eurocup assist leader”. Steliștii și-au dublat numărul de coșuri de două puncte, iar turcii au ratat și ei.

12 puncte a marcat Marko Marinovic pentru Steaua CSM Eximbank în duelul cu Banvit, fiind depășit doar de Bill Amis (13 puncte) și Titus Nicoară (17 puncte).

364 pase decisive are acum în Eurocup Marko Marinovic, care l-a depășit pe Stefan Markovic în clasamentul all-time al competiției


Marinovic, omul paselor decisive. Sârbul, conducător de joc, a venit la Steaua în vara acestui an

Ultimul sfert a debutat dramatic pentru români, pierduți pe tabelă la 20 de puncte de turci, după 90 de secunde de foc ale oaspeților, care au recuperat mingi din mâinile tricolorilor, pe fondul ratărilor exasperante, din toate pozițiile ale steliștilor. Reintrodus pe teren, Cooper a rezistat puțin, fiind eliminat definitiv din joc, acesta reușind să mai contribuie doar cu două puncte. Steaua a recuperat pe final, însă sfertul le-a revenit turcilor, 23-22.

  • Banvit Bandirma a obținut astfel prima victorie stagională în Eurocup, iar Steaua a înregistrat a doua înfrângere, din trei meciuri.
  • Cel mai bun marcator al Stelei a fost din nou un român – Titus Nicoară (17 puncte), ca și în victoria de pe teren propriu cu Trabzonspor (18 puncte)

Steaua, fără energie

Ne-a lipsit energia și luciditatea. Am avut ratări, dar care au venit pe fondul lipsei de intensitate. Pur și simplu, asta a fost”, a declarat la final de partidă Miță Paul, cel care a încheiat partida fără coș înscris.

Ne doream mai mult de la acest meci, dar astăzi, atât am putut. Nu sunt mulțumit de atitudinea cu care am intrat pe teren. Nu sunt mulțumit, pentru că nu am arătat acea dorință, poate chiar disperare, de care avem nevoie pentru a câștiga fiecare meci din Eurocup. E clar pentru mine că noi nu vom câștiga niciun meci pe simplu talent, ci pe efortul echipei și pe o dorință mult mai mare decât a adversarilor. Nu am arătat acest lucru astăzi și pentru mine este un semnal de alarmă. Nu putem lăsa echipa adversă, indiferent de numele ei sau de calitățile ei atletice – lucruri incontestabile, să câștige orice minge la mijloc. Ne dorim mai mult, ne dorim o altă atitudine„, a punctat la conferința de presă tehnicianul Hristu Șapera.

Steaua a acuzat în joc absențele de marcă din echipă. Șapera a recunoscut că spera ca până săptămâna viitoare, la meciul din deplasare cu Aris Thessalonikl, să poată conta măcar pe unul dintre jucători. „Eu am ales să nu vorbesc despre acest subiect (n.r. – lipsele din echipă, cu Pankracije Barac și Gerald Lee în frunte), nu am vrut să îl scot în față ca pe o scuză. Nu trebuie să căutăm scuze. Lee este jucătorul care ne dă o soluție viabilă pentru interior, este un creator și un marcator. Barac este singurul slasher pe care îl avem. Sunt absențe notabile, foarte greu de suplinit. Am reușit să o facem în meciul cu Trabzonspor, dar este foarte greu. Nu vreau să fie o scuză, nu vorbim despre acest lucru, dar este adevărat. Trebuie să fim mult mai pregătiți mental să atacăm fiecare meci din Eurocup„, este concluzia lui Hristu Șapera.

„Sunt recunoscător pentru galeria care a venit la meci. Este o carte de vizită a echipei Steaua. Sper ca pe viitor să văd cât mai mulți copii în tribune”, Hristu Șapera

Rezultatele Stelei în Eurocup:

  • Unics Kazan – Steaua CSM Eximbank  84-69
  • Steaua CSM Eximbank – Trabzonspor Medical Park 76-71
  • Steaua CSM Eximbank – Banvit Bandirma 64 – 78
Publicat: 28 10. 2015, 22:59
Actualizat: 17 11. 2015, 02:21