EXCLUSIV | „Se poate reapuca de baschet după cel puțin șase luni”. Unul dintre cei doi baschetbaliști înjunghiați la Brăila pleacă acasă, dar mai are de tras, celălalt e în „stand-by”

S-au mai liniștit apele la Brăila, la aproape două săptămâni de la incidentul în urma căruia baschetbaliștii americani Darrel Bowie și Joseph McClain au fost înjunghiați în barul „Music Pub” din oraș. Cei doi au fost externați, dar rănile lasă urmări.

Darrel Bowie (25 de ani) a fost externat de la spitalul Floreasca din București și a ales să pună punct aventurii sale în România, după aproape două luni. Astfel, vineri, 28 septembrie, acesta se va întoarce acasă, în America. Joseph McClain (24 de ani), internat la Brăila, a fost de asemenea externat în cursul acestei săptămâni, dar nu are voie să călătorească cu avionul pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, deoarece a fost înjunghiat la plămâni.

„Se poate apuca de baschet după șase luni”

„Bowie e ok, a fost externat. Acum, ca și recuperare, nu este la un procent destul de ridicat, este undeva la 60% din capacitatea lui, nu mai necesită internare. De acum va urma o perioada de recuperare destul de dificilă pentru el, poate să se apuce din nou de baschet după cel puțin șase luni. Am fost la externare, am auzit ce i-a spus doctorul, cel puțin șase luni nu are voie sa facă efort, să facă mișcări bruște, să alerge. Nu va mai continua, vineri pleacă în America, are avionul și pleacă înapoi acasă, a declarat Andrei Ciubotariu, oficial ACS Cuza Sport Brăila, pentru ProSport.

Dacă Bowie își va vedea de viață în State și va încerca să lase în spate aventura urâtă din România, McClain se află, încă, în stand-by: „La McClain nu se știe deocamdată, nu avem un răspuns pozitiv sau negativ la ora asta. El nu are voie cel puțin două săptămâni cu avionul din cauza înjunghierii la plămân. El a fost externat săptămâna aceasta, marți dacă nu mă înșel, dar tot este sub supraveghere medicală și nu are voie să zboare cu avionul o perioadă. Nu avem un răspuns concret din partea lui dacă vrea sau nu să plece”, a mai punctat Ciubotariu.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, când orașul Brăila era sub „anestezia” nefericitului incident, președintele clubului brăilea, Mircea Totolici, a anticipat că cei doi își vor manifesta intenția de a părăsi România: „Noi avem nevoie de serviciile lor, vă dați seama. Dar în condițiile în care ei solicită în mod personal și direct că vor să meargă acasă… Nu au solicitat, să spună ‘Mircea, vreau să plec’, dar cu siguranță, când vom ajunge la discuția aia, cred că o s-o facă, părerea mea”, a spus Totolici pentru ProSport.

Publicat: 28 09. 2018, 14:53
Actualizat: 28 09. 2018, 15:02