Final încâlcit în baschetul românesc!** Vezi clasamentul!

„U” depinde doar de propriile meciuri, CSU Atlassib are emoții,
BC Mureș merge relaxată la Mediaș, CSM Oradea vrea o minune de la
„gladiatorii” lui Roschnafsky.

În urma eșecului de sâmbătă de la Timișoara, „U” Mobitelco a
coborât pe ultima treaptă a podiumului, dar clujenii își joacă
astăzi restanța cu CS Otopeni și pot redeveni lideri. De altfel,
echipa universitară va încheia în proporție de 90% sezonul regulat
pe primul loc. „U” ar putea pierde poziția de lider doar dacă nu
bifează nici o victorie în partidele cu CS Otopeni și SCM Craiova,
sau dacă pierde unul din cele două meciuri, CSU Asesoft se
împiedică în ultima etapă pe teren propriu de Energia Rovinari, iar
Gaz Metan câștigă în fața lui BC Mureș. În cazul unei linii de
clasament identice cu medieșenii, „U” ar fi dezavantajată la
„directe”. În schimb, dacă primele trei clasate se vor afla la
egalitate de puncte, se va realiza un clasament pe baza numărului
mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între
cele trei, caz în care „alb-negrii”, cu trei victorii în patru
derby-uri, le-ar lua fața adversarilor din Mediaș și din Ploiești.
Gaz Metan poate coborî pe trei dacă pierde acasă cu BC Mureș, iar
CSU Asesoft trece de Energia Rovinari. „Suntem într-un moment
dificil după eșecul de la Timișoara. De-a lungul sezonului am
demonstrat însă că avem constanță, ceea ne ne-a ținut pe locul I.
Mai avem două meciuri în care trebuie să ne demonstrăm
maturitatea”, a declarat Marcel Țenter, antrenorul lui „U”.

Sibienii
trăiesc periculos

După înfrângerile consecutive cu CSM Oradea și CSU Asesoft, CSU
Atlassib poate pierde locul patru după ultima etapă a returului
dacă nu câșigă la Pitești, iar Elba Timișoara se impune la Oradea.
Echipa antrenată de Darnell Clavon și Elba se vor întâlni 100% în
primul tur al play-off-ului, rămânând doar de stabilit care
formație va beneficia de avantajul terenului propriu. În cazul unei
egalități de puncte, CSU Atlassib se menține pe patru.

BC Mureș are asigurat locul de play-off

Echipa lui JuJuan Cooley și-a asigurat prezența în play-off prin
victoria cu CSM București. O victorie cu Gaz Metan, coroborată cu
un eventual eșec al piteștenilor, i-ar propulsa pe „tigrii” pe
șase, în timp ce înfrângeri pentru BC Mureș și BCM Pitești și un
succes al Stelei la Cluj i-ar coborî pe pe opt. Mureșul ar termina
pe șapte dacă gazdele bat la Pitești și la Mediaș sau în cazul unor
rezultate pozitive ale lui BC Mureș, Pitești și Gladiatorul.

Oradea stă la mâna „gladiatorilor”

Echipa care a reușit să învingă în retur pe „U” Mobitelco, CSU
Asesoft și CSU Atlassib are șanse minime să prindă play-off-ul,
după ce duminică a pierdut în prelungiri la Rovinari. Doar jocul
rezultatelor o mai poate salva pe CSM Oradea, căreia nu-i ajunge o
victorie pe teren propriu cu Elba Timișoara. Aceasta trebuie
coroborată cu un eșec al Stelei cu BC Gladiator. Chiar și așa, dacă
Energia bate la Pitești, Oradea ratează play-off-ul.

CLASAMENT
1. Gaz Metan 52p, 2. Ploiești 52p, 3. Mobitelco 51p, 4. Sibiu 48p,
5. Elba 48p, 6. Argeș 45p, 7. Tg Mureș 45p, 8. Steaua 44p, 9.
Oradea 43p, 10. Rovinari 43p, 11. Dinamo 40p, 12. Otopeni 40p, 13.
CSM București 39p, 14. Brașov 35p, 15. Craiova 34p, 16. Gladiator
34p.

PROGRAM

RESTANȚĂ‚: „U” Mobitelco – CS Otopeni (30 martie, 18:00, TVR
3)

ULTIMA ETAPĂ‚: CSM București -Brașov, Ploiești -Rovinari, Pitești –
Sibiu, Mobitelco – Craiova, Oradea – Elba, Gladiator – Steaua, Gaz
Metan – Mureș, Otopeni -Dinamo.

Publicat: 30 03. 2010, 11:37
Actualizat: 31 03. 2010, 09:35