Flavius Lăpuște a semnat cu BC Mureș

Fostul component al vicecampioanei U Mobitelco Cluj, Flavius
Lăpuște, a semnat luni un contract valabil pe următorul sezon cu
formația BC Mureș. Conducerea clubului mureșean a mai precizat că
derulează negocieri și cu alți doi componenți ai echipei în sezonul
trecut, americanul Juan Cooley și lituanianul Vaidotas
Peciukas.

„Negociem și cu alți 10 jucători străini, din care cel puțin trei
vor fi legitimați, până la data de 2 august, când echipa va începe
pregătirile pentru noul sezon competițional”, se arată în
comunicatul BC Mureș, citat de MEDIAFAX.

În urmă cu câteva zile, ardelenii l-au transferat și pe Liviu
Dumitru, de la BCM Pitești, în timp ce pe banca tehnică a fost adus
luna trecută ungurul Deri Csaba, în locul antrenorului lituanian
Audrius Prakuraitis.

Publicat: 05 07. 2010, 11:59
Actualizat: 05 07. 2010, 12:00