Fostul antrenor al Stelei și al Universității Cluj a învins coronavirusul, dar a trecut prin momente teribile: „Am pierdut 10 kilograme în 12 zile”

Fostul antrenor al Stelei și al Universității Cluj a învins coronavirusul, dar a trecut prin momente teribile: „Am pierdut 10 kilograme în 12 zile”
Niksa Bavcevic isi pune mainile in cap
  • Publicat:
  • Actualizat:

Niksa Bavcevic (63 de ani), fost antrenor de baschet la Steaua București și Universitatea Cluj, a fost supus unor momente dificile din cauza infestării cu coronavirus.

Acum antrenor la Vevey Riviera Basket, în Elveția, și selecționer al naționalei Armeniei, Niksa Bavcevic a povestit experiența trăită la terapie intensivă și recunoaște că a fost extrem de speriat din cauza acestui virus care a dat peste cap o lume întreagă. Croatul a slăbit 10 kilograme în 12 zile și a presimțit că a fost infestat chiar înainte să efectueze testul pentru coronavirus.

„Am pierdut 10 kilograme în 12 zile. Am fost internat la terapie intensivă, acolo unde am fost conectat la tubul de oxigen și am făcut tratament intravenos care m-a ajutat foarte mult să îmi revin. Am fost foarte speriat. Știam încă dinainte să mă testeze că am coronavirus, întrucât am fost în contact cu o persoană infectată”, a spus Niksa Bavcevic, pentru Slobodna Dalmacija.

Ce simptome a avut. Soția și fiul au simțit diferit

„Mi-au spus când m-au internat că am o formă mai ușoară a bolii. Cu toate acestea, am simțit simptomele timp de 15-16 zile. La început am avut gâtul uscat, apoi dureri la spate. Efectiv nu mai puteam să stau sau să mă întind în pat.

Am petrecut 36 de ore în spital, dar din cauza faptului că nu mai aveau paturi în spital, m-au lăsat să merg acasă. Această boală este incredibil de impredictibilă, de periculoasă.

Toată lumea are simptome diferite. Eu nu am avut deloc temperatură, dar când am ajuns la spital mi s-a confirmat că virusul mi-a afectat pleura plămânului. Soția mea a avut simptome mai ușoare, cum ar fi faptul că își pierduse simțul gustului și nu mai putea face diferența dintre gem și carnea de miel. Și fiul nostru a fost infectat, dar nu a prezentat niciun simptom”, a povestit antrenorul.

Niksa Bavcevic a antrenat-o pe Steaua București în două rânduri, în perioada 2010-2011, respectiv 2013-2015, și pe Universitatea Cluj, în sezonul 2012-2013.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×