FOTO Cel mai slab meci din „Era Badnjarevic”!** BC Timișoara – Torus Skopje 72-74

BC Timișoara rămâne fără victorie în Liga Balcanică. Bănățenii au făcut un joc palid și au pierdut după un final palpitant cu macedonenii de la Torus Skopje.

Competiția continentală a fost considerată cea mai importantă la care participă timișorenii din 1994 încoace. Și se pare că asta a pus presiune pe „lei”. Primul joc în „Ligă” a fost pierdut în Bulgaria dar o sală aproape plină aștepta victoria pe un teren unde trupa lui Predrag Badnjarevic era neînvinsă.

Oaspeții, cu un internațional macedonean semifinalist la Euro 2011 în Ivica Dimcevski, au arătat din start că nu au venit în excursie. Încă din primul sfert KK Torus a condus cu cinci puncte diferență. Cuic și compania au fost conduși chiar cu zece puncte diferență în sfertul al treilea dar au revenit incredibil pe tabelă. „Elba” a reușit nu numai să răstoarne scorul dar a și avut șase puncte avans în ultimul sfert. Greșelile constante au făcut ca finalul să fie incendiar și benefic pentru macedoneni. După ce conducerea a fost preluată și pierdută la aproape fiecare atac, aceștia au punctat decisiv cu două secunde înainte de ultima sirenă.

Singura consolare a gazdelor rămâne faptul că Bogdan Popescu a fost cel mai bun marcator (26 de puncte). Timișorenii au o serie infernală de partide în această lună. Aceasta continuă cu jocul de campionat de sâmbătă împotriva Iașiului. Apoi marțea viitoare, BC Timișoara evoluează din nou în Liga Balcanică, cu OKK Beograd.

„Meritam să pierdem acest joc, am jucat foarte prost. Nu înțeleg de ce, pentru că nu a existat o presiune pe jucători pentru această competiței. A fost cel mai slab joc de când sunt la Timișoara”, Predrag Badnjarevic, antrenor BC Timișoara

Articol scris de Cornel Biholari

Publicat: 08 11. 2011, 21:13
Actualizat: 08 11. 2011, 21:14