FOTO** FR Baschet a sărbătorit 80 de ani de la semnarea actului constitutiv al FIBA

Federația Română de Baschet a sărbătorit, luni, la Palatul Parlamentului, 80 de ani de când a semnat, alături de forurile similare din Argentina, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia, Elveția și Cehoslovacia, actul constitutiv al Federației Internaționale de Baschet (FIBA).

La eveniment au participat, printre alții, președintele FIBA Europe, Olafur Rafnsson, secrtarul general al FIBA Europe, Nar Zanolin, directorul sportiv al FIBA World, Kosta Iliev, președintele Federației Bulgare de Baschet, Gheorghi Glușkov, ministrul educației, Daniel Funeriu, președintele ANST, Doina Melinte, președintele PSD, Victor Ponta, ministrul mediului, Laszlo Borbely, omul de afaceri Ion Țiriac și mai mulți președinți ai federațiilor sportive din România.

Doina Melinte a anunțat că ANST și MECT au în plan lansarea unei competiții intitulate Cupa Liceelor, iar printre disciplinele selectate se va număra și baschetul.

În cadrul galei de la Palatul Parlamentului invitații de seamă și-au împărțit unii altora mai multe distincții pentru meritele avute în dezvoltarea baschetului la nivel național și internațional.

Vedeta Pro FM, CRBL, care evoluează la divizionara secundă BC Amicii Pitești, a susținut un show, în timp ce șase sportivi de la asociația Motivation România au susținut un meci demonstrativ de baschet în scaun rulant chiar în sala în care s-a desfășurat evenimentul

Totodată, fiul președintelui FR Baschet Carmen Tocală, Vlad Moldoveanu, jucător la Benetton Treviso, a fost desemnat baschetbalistul anului.

Mediafax

Publicat: 31 01. 2012, 18:33
Actualizat: 31 01. 2012, 18:34