După ce au pierdut dramatic finala CEBL în fața cehilor de la Novy Jicin, echipa clujeană „U” Mobitelco a mai primit o veste proastă. Accidentat în minutul 10 al partidei de aseară, jucătorul David Lawrence a fost diagnosticat în urma efectuării expertizei RMN, cu ruptură de ligament, anunță site-ul oficial al clubului.
„Am cerut mai multe opinii medicale, după efectuarea RMN și așteptăm răspunsurile. Apoi, vom vedea ce decizie vom lua, dacă va fi cazul de operație. Ce e sigur, e că David nu va juca în următorul meci, cel cu CS Otopeni”, a declarat președintele executiv, Mircea Cristescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER