FOTO „U”au** ! Ce derby! „U” Mobitelco – Asesoft 72-68
Pentru prima dată după meciul șase al finalei din 2008, „U”
Mobitelco a dispus de CSU Asesoft pe teren propriu, 72-68. Cu noul
venit Thomson în lot, dar și cu David Lawrence, care a insistat să
joace, Țenter a mizat pe omogenitate și a început cu cinci-ul
Krstanovic-Cuic-Medvedj-Silvășan-Chetreanu. Ploieștenii s-au
desprins la 0-3 în debutul jocului, dar cu patru puncte puse pe
talebă de Paul Chetreanu, aflat în zi de grație, și o liberă a lui
Cuic, „U” a preluat conducerea în minutul doi, 5-4, mai pierzând o
singură dată avantajul, în minutul 28, când Burleson și-a adus
echipa în avantaj, 49-50. Cea mai mare diferență înregistrată a
fost 9 puncte, 28-19 (min. 14) și 62-53 (min.34). În minutul șase,
David Lawrence, cu o orteză pe genunchi, l-a înlocuit pe Chetreanu
în uralele suporterilor. Americanul nu a rezistat însă decât câteva
minute pe teren, privind restul meciului de pe bancă.
Partida a fost presărată cu multe momente extrem de tensionate. Cu
două minute înainte de pauza mare, Levente Szijarto l-a faultat pe
Krstanovic și a primit greșeală personală, apoi imediat tehnic
pentru proteste. „U” a profitat pentru a se distanța la 35-30. Un
minut mai târziu, Branko Cuic s-a contrat cu Szijarto, iar sârbul a
primit greșeală personala și fault tehnic. Decizie a arbitrilor
care a inflamat publicul clujean, fiind nevoie de intervenția
oamenilor de ordine și a lui Țenter pentru calmarea spiritelor. La
intrarea la cabine, scorul era strâns, 38-36. La reluare, gazdele
s-au văzut conduse, 49-50, dar trupa lui Țenter a avut un run de
opt puncte și a întors scorul la 57-50. Griffith a stabilit scorul
ultimei pauze cu o aruncare din spatele semicercului, 57-53.
Finalul a fost încins. Cu două minute înainte de ultimul fluier,
tabela arăta 64-61. Atunci a început sarabanda liberelor și a
eliminărilor. Thomson, care a înscris patru puncte la primul meci
în maioul alb-negru, a cumulat primul cinci greșeli personale. L-au
urmat pe bancă Krstanovic și Cuic, în timp ce de la CSU Asesoft a
fost eliminat Szijarto. Înainte de eliminare, lui Cuic i-a tremurat
mâna la linia de libere, Burleson și Hargove nu au ratat, iar cu
nouă secunde înainte de final sala fierbea, 70-68. Silvășan a avut
sânge rece, a transformat cele două libere de care a beneficiat și
a închis tabela la 72-68. Clujenii s-au îmbrățișat la mijlocul
terenului, nervii ploieștenilor au cedat. Arnautovic a avut o
reacție violentă față de arbitrii, fiind cu greu escortat de către
oamenii de ordine la vestiar.
„Am reușit să ne apărăm foarte bine, după cum arată scorul,
adversarii ne-au înscris puține puncte. Ploieștenii se simt
stăpânii țării și cred că pot face orice. Sunt obișnuiți să aibă
arbitrii în spate, motiv pentru care antrenorul lor a avut ieșirea
aceea. S-a văzut educația de acasă. Îi dedic această victorie lui
Vladan Jocovic, care a fost fratele nostru”, a declarat Branko
Cuic.
„Este regretabilă lipsa de diplomație a sponsorului echipei
adverse, care a intrat în discuții inutile cu suporterii noștri,
dar și agresivitatea stuff-ului tehnic de la Ploiești, care n-a
știut să-și controleze nervii după înfrângere. Au incitat fanii
noștri, dar forțele de ordine au stăpânit lucrurile. De-acum e
treaba Jandarmeriei ce măsuri va lua în privința incidentelor
provocate de echipa ploieșteană, noi ne pricepem la baschet”, a
precizat Mircea Cristescu, președintele execuiv al lui „U”
Mobitelco. „Mitul conform căruia CSU Asesoft e invincibilă e de
domeniul trecutului. Am făcut transferuri tocmai pentru a ne lupta
la titlu și sper că acest lucru se va întâmpla. Eforul financiar nu
e deloc de neglijat. Băieții au simțit la buzunare acest derby
înainte de începerea lui”, a completat președintele Valentin
Nica.
„Clujenii au fost mai buni, noi am avut o evoluție sub așteptări. E
cel mai puternic campionat din ultimii ani, meciurile ca cel de
astăzi fac baschetul frumos”, a spus președintele executiv
al lui CSU Asesoft, Alexandru Iacobescu.
Marcatori:
„U” Mobitelco Cluj: Krstanovic 24, Cuic 14,
Silvășan 11, Chetreanu 10, Medvedj 7, Thomson 4, Lăpuște 2.
CSU Asesoft Ploiești: Burleson 20, Griffith 11,
Ilic 8, Szijarto 7, Blidaru 6, Hargrove 6, Burlacu 5, Cepulis 3,
Căruțașu 2.