Ghiă Mureșan este singurul baschetbalist român care a jucat în NBA. A povestit că l-a înfruntat de multe ori pe Kobe Bryant și a spus că este șocat de vestea dispariției lui.
Ghiță Mureșan a aflat din presa de peste Ocean de accidentul în care a murit Kobe Bryant. A povestit că era un sportiv foarte iubit în Statele Unite, o legendă a baschetului, iar moarte lui a lăsat în urmă o mare tristețe.
„Vestea este adevărată şi foarte tristă. NBA încă nu a dat niciun anunţ, dar ştim cu toţii deja că e adevărat. Este o zi tare tristă pentru familia lui Kobe şi pentru familia NBA. Aş fi vrut să fie doar o poveste, iar Kobe a fost prea tânăr ca să se ducă. Aseară, LeBron James i-a doborât recordul de puncte şi toată lumea vorbea despre asta, iar acum uite! E o întâmplare nefericită. Nu suntem pe Pământ o veşnicie, dar aş fi vrut şi am fi vrut cu toţii ca el să stea mai mult cu noi. Kobe a fost extrem de iubit, nu doar ca jucător şi nu doar în lumea baschetului. Ci mai ales de copii, a fost iubit ca om. A convins mulţi copii să vină la baschet”, a declarat Ghiţă Mureşan, pentru News.ro.
Ghiță Mureșan a jucat baschet în NBA la Washington Wizards și Brooklyn Nets. Și-a amintit de duelurile de sub panou cu vedeta americană.
”Eu am jucat pe Coasta de Est, Kobe pe cea de Vest, dar ne-am întâlnit de câteva ori. Am jucat împotriva lui când era la începuturile carierei. Un talent imens, ce mai e de spus? A fost idol pentru mulţi iubitori ai baschetului şi a schimbat multe vieţi. Este extrem de trist că s-a dus. Putea să mai facă atât de multe în viaţă. Mai ales că are o familie atât de frumoasă. Sper ca familia lui şi familia NBA să treacă cât mai repede peste această tragedie”, a mai declarat Ghiță Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER