Grubisic către cei de la Timișoara: „Trebuie să vă dezamăgesc, eu câștig meciul”
Etapa cu numărul 24 a Diviziei A pune față în față formațiile
care au furnizat surprizele ultimelor două etape, învingătoarea
Gazului din urmă cu două săptămâni, BCM U Pitești, și BC Timișoara,
care a surclasat Steaua în etapa trecută.
După ce anul trecut a cucerit Cupa României cu „leii” din Banat,
Bojan Grubisic a evoluat în prima parta a actualului sezon în
Serbia la KK Cacak, iar în iarnă a ajuns în Trivale. Pivotul de
2.12 m spune că a menținut o legătură strânsă cu foștii săi colegi
de pe Bega, pe care îi avertizează însă că vor pleca învinși de la
Pitești. „Am petrecut doi ani frumoși la Elba pe care nu o să-i uit
niciodată, băieții de la Timișoara sunt prietenii mei, vorbim
aproape zilnic, dar sunt profesionist, acum echipa mea este BCM U
Pitești și o să dau mai mult de 100% pentru a obține victoria. Va
fi un meci dificil, extrem de important pentru calculele ambelor
echipe în vederea calificării în play-off. Știu că ei vin să
câștige, dar trebuie să-i dezamăgesc, lucrurile nu vor sta cum vor
ei. Jucăm foarte bine acasă și nu avem de gând să ne oprim acum. Cu
fanii în spatele nostru, suntem favoriți”, a declarat Grubisic.
Piteștenii au avut un parcurs bun în retur, înregistrând cinci
victorii și trei înfrângeri, din care doar una pe teren propriu, în
fața vicecampioanei „U” Mobitelco. „În a doua parte a sezonului am
jucat un baschet bun, dar am avut și ghinion, am pierdut câteva
meciuri în ultimele minute sau chiar în prelungiri. Dacă vom
menține acest nivel, sunt convins că vom ajunge în play-off,
singura întrebare este de pe ce loc”, a conchis
muntenegreanul.
Etapa XXIV
5 martie
17:30 CSU Asesoft – CSM Oradea
18:00 CSU Atlassib – CSU Brașov (csufans.ro/chat)
18:00 Poli Iași – CSM București
18:00 BC Miercurea Ciuc – BC Mureș
19:00 „U” Mobitelco – Gaz Metan (TVR3)
20:00 SCM Craiova – Energia Rovinari
6 martie
18:00 BCM U Pitești – BC Timișoara
19:00 Steaua Turabo – CS Otopeni (TVR3)