Gypsanu se vrea liber!** Avocatul lui Tănăsoaia bate fierul cât e cald și se agăță de un posibil cârlig
Ceața se risipește pe zi ce trece în cazul fostului baschetbalist de la CSȘ Giurgiu, americanul Hardy Chauncey (23 de ani), procurorii mergând pe mai multe piste. Culmea tupeului, principalul suspect, Ionuț Tănăsoaia, zis „Gypsanu”, nu se consideră un pericol public! A cerut să fie judecat în libertate dar Curtea de Apel București a decis ieri însă ca acesta să rămână în arest preventiv, conform Mediafax.
Avocatul lui Tănăsoaia bate fierul cât e cald. Agățându-se de un posibil cârlig – Parchetul a anunțat că se fac cercetări pentru ucidere din culpă față de personalul medical din Giurgiu – apărătorul suspectului a marșat pe ideea că lovitura aplicată de clientul său americanului nu ar fi fost una cauzatoare de moarte. Ținta – cercetarea în stare de libertate! Doar că recursul n-a fost decât un balon de săpun pentru „Gipsy Gypsanu”, Instanța Curții de Apel București hotărând ca Tănăsoaia să fie cercetat în continuare după gratii. Concomitent, doi procurori care se ocupă de caz îi strâng cu ușa pe alți 60 de martori, persoane aflate în discotecă, în mometul crimei, pentru afla noi informații care ar putea face lumină.
Funeraliile peste câteva zile
Departe de agitația din România, la Connecticut, în Statele Unite, trupul neînsuflețit al fostei vedete din Divizia A ajungea în brațele mamei sale. „Funeraliile baschetbalistului vor avea loc săptămâna viitoare, nu mai devreme de miercuri după-amiază”, avea să anunțe fostul antrenor de la CSȘ Giurgiu, Theo Evans, tehnician care s-a despărțit definitiv de campionatul din România.
Seals continuă la Craiova
După moartea lui Chauncey Hardy, conaționalii săi de la Giurgiu au ales să părăsească în bloc echipa. Dintre ei, doar LeVar Seals a dorit să continue în România, acesta alegând SCM Craiova. Seals a dezvăluit de ce a ales să plece de la Giurgiu. „Nu mai puteam să intru în sala aia. Mintea mea îmi spunea să plec de acolo, dacă rămâneam, m-aș fi simțit rău de fiecare dată când intram în sala aceea. A fost un lucru cumplit, dar asta nu mi-a schimbat percepția despre România. Dacă mi-o schimbam, mă urcam și eu în avion cu ceilalți băieți. Sunt de șapte ani în România, am jucat prin mai toate zonele țării”, a spus Seals. (Adrian IOSUB)