Houston Rockets, liderul Conferinței de Vest, a obținut a șaptea victorie consecutivă. Rezultatele înregistrate luni în NBA

Formația Houston Rockets a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 118-95 (27-27, 34-19, 24-27, 33-22), echipa Los Angeles Lakers, în liga nord-americană de baschet masculin (NBA). Pentru liderul Conferinței de Vest, acesta este al șaptelea succes consecutiv.

Conducătorul de joc al echipei din Houston, James Harden, a fost cel mai bun marcator al întâlnirii, cu 39 de puncte, precum și nouă pase decisive și patru recuperări. De la învingători s-a remarcat și Eric Gordon, care a reușit 22 de puncte și o recuperare.

De la LA Lakers s-au evidențiat Kyle Kuzma, cu 22 de puncte și 12 recuperări, și Brandon Ingram, cu 18 puncte, nouă recuperări și cinci pase decisive.

A fost a 13-a victorie obținută în ultimele 14 meciuri de către Houston Rockets, care se menține pe primul loc în ierarhia Conferinței de Vest, cu 18 partide câștigate și patru pierdute. Los Angeles Lakers ocupă locul 11, cu opt victorii și 14 înfrângeri.

În Conferința de Est, lider este Boston Celtics, cu 20 de victorii și patru eșecuri, urmată de Cleveland Cavaliers – 16 succese și șapte înfrângeri.

Alte rezultate înregistrate în NBA, în noaptea de duminică spre luni:

Miami Heat – Golden State Warriors 95-123

Minnesota Timberwolves – Los Angeles Clippers 112-106

Oklahoma City Thunder – San Antonio Spurs 90-87

MEDIAFAX

Publicat: 04 12. 2017, 16:24
Actualizat: 04 12. 2017, 16:25