Jucătorul american LeVar Seals, fost coechipier cu Chauncey Hardy, decedat duminică, a declarat că a decis să părăsească echipa CSȘ Giurgiu, la fel cum e posibil să fi procedat și un alt baschetbalist, Justin Eller, și antrenorul Theo Evans.
„Nu vreau să se înțeleagă că mi-e frică sau ceva de genul ăsta, nu acesta e motivul pentru care am decis să plec. Pur și simplu, nu mai pot intra în acea sală. Nici să mă văd cu colegii după cele întâmplate cu Chauncey și nici să mă gândesc tot timpul că era cu noi, acolo, în acea sală și vestiar. Nu mă mai simt confortabil, iar conducerea clubului a înțeles. Trebuie să spun că am avut toate condițiile la acest club, cele mai bune din România, mă refer de când joc eu aici. Ca la un club de talie europeană. Absolut tot ce am vrut și am avut nevoie, am primit. Dar nu mai pot sta acolo! Nu știu ce voi face, deocamdată sunt în București și am nevoie de puțin timp să mă liniștesc. Când voi fi în stare, mă voi antrena singur. Nu mă gândesc să părăsesc România, dacă va fi o ofertă, o voi cântări și voi accepta, dacă va fi totul în regulă. Amintirea lui Chauncey va fi tot timpul în mintea mea, dar, pe de altă parte, baschetul e jobul meu, trebuie să mă gândesc și la asta”, a declarat LeVar Seals pentru MEDIAFAX.
Seals a mai precizat că jucătorul Justin Eller și antrenorul Theo Evans au luat aceeași decizie, posibil temporară: „Ei au plecat în SUA, însoțindu-l pe Chauncey Hardy, în drumul spre familie și vor asista și la funeralii. Au spus că au nevoie de timp de gândire, să stea cu familiile și vor vedea mai târziu, dacă se vor mai întoarce”.
Formația din Giurgiu și-a amânat următoarele două meciuri din campionat, cu CSU Atlassib Sibiu, de sâmbătă, și cu CSU Ploiești (19 octombrie).
Baschetbalistul Chauncey Hardy a decedat, duminică, la Spitalul Bagdasar-Arseni, din București, la puțin timp după o intervenție chirurgicală. El a fost victima unei agresiuni într-un club din Giurgiu în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar nu a mai putut fi salvat de medici.
Trupul neînsuflețit al baschetbalistului Hardy Chauncey a fost ridicat, miercuri, de la Institutul de Medicină Legală și transportat direct la aeroport, pentru a fi repatriat. Sicriul cu trupul neînsuflețit al sportivului este însoțit de antrenorul Theo Matthew Evans și de colegul de echipa de la CSS Giurgiu, Justin Neal Eller, în Statele Unite ale Americii, de unde va fi preluat de familia sportivului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER