Sărbătorirea celui mai important succes din istoria CSS Giurgiu, 91-86 cu Dinamo în al doilea joc susținut în Divizia A de baschet masculin, s-a transformat într-o adevărată tragedie. Principalul artizan al victoriei, americanul Hardy Chauncey (23 de ani), și-a pierdut viața după ce a fost bătut cu bestialitate într-un club frecventat des de lumea interlopă din Giurgiu. ProSport a reconstituit șirul evenimentelor.
Sâmbătă noaptea spre duminică Hardy Chauncey, împreună cu câțiva coechipieri, au ales să petreacă după succesul obținut în fața lui Dinamo la clubul „Emotione” din Giurgiu. Spre dimineață, aproape de ora incidentului, în club se aflau aproximativ 100 de persoane.
Ora 3:30 Scandalul izbucnește de la o domnișoară blondă, acesta fiind prezentat ieri în trei variante. Hardy este pus la pământ, tensiunea fiind maximă în discotecă.
Ora 4:00 Salvarea este chemată la locul tragediei. Nu este sesizată însă și Poliția.Baschetbalistul este transportat la Spitalul Județean din Giurgiu, primul diagnostic pus fiind „comă alcoolică”.
Ora 7:45 Starea de sănătate a lui Hardy a început să se înrăutățească, astfel că s-a decis ca sportivul să fie transportat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.
Ora 10:30 Hardy a ajuns la București, iar la computerul tomograf s-a observat un traumatism craniocerebral frontal dreapta și un hematom la ochiul de pe aceeași parte. În plus, sportivul avea hemoragie craniană masivă.
Ora 17:25 Starea baschetbalistului s-a degradat brusc, când a făcut un prim-stop cardiorespirator resuscitabil. Imediat, el a fost dus în sala de operații pentru decomprimarea creierului inundat de sânge, din cauza hemoragiei masive. În timpul intervenției a făcut un al doilea stop cardiovascular, resuscitabil, de asemenea.
Ora 19:15 Hardy Chauncey a făcut un al treilea stop care nu a mai putut fi resuscitat.
Ieri-dimineață Ionuț Tănăsoaia, principalul suspect, s-a predat Poliției și a fost reținut pentru 24 de ore de procurori sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri și lovituri cauzatoare de moarte.
Ora 17:00 Agresorul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, mandatul fiind emis de Tribunalul Giurgiu.
Varianta 1 Prezentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu „Hardy Chauncey și-a pus șapca pe capul unei tinere în timp ce dansa în discotecă, atrăgându-și reproșuri de la un tânăr, iar Ionuț Tănăsoaia a intervenit. Americanul i-a dat de înțeles că nu știe limba română, însă agresorul l-a lovit puternic, în bărbie, pe sportiv. Victima a fost proiectată și s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans”. Imediat după incident, atacatorul a părăsit discoteca.
Varianta a 2-a Avocatul apărării „Am înțeles că a încercat să se apere efectiv de un atac al baschetbalistului. E diferență de talie semnificativă între ei, clientul meu are 1,65 m înălțime și nu e solid. Practic, i-ar fi cerut sportivului să-i lase prietenii în pace, s-a luat de una dintre fete, am înțeles. Acesta nu a înțeles și a încercat să-l lovească, iar clientul meu s-a apărat și l-a împins, acesta lovindu-se la cap”.
Varianta a 3-a Vestea-șoc dată de Smaranda Iliescu Smaranda Iliescu, managerul echipei CSS Giurgiu, a prezentat aseară o variantă nouă a conflictului de la discoteca „Emotione”, susținând că lucrurile petrecute acolo sunt de o gravitate mult mai mare. Concret, oficialul giurgiuvean a evidențiat faptul că „Hardy a fost lovit cu o sticlă în cap, iar apoi băgat la mijloc și lovit cu picioarele de mai multe persoane”. Ceva mai târziu, Lucian Iliescu, primarul orașului Giurgiu, a lăsat să se înțeleagă că americanul ar fi fost un client al rețelei de proxenetism deținute de clanul „Butoane”.
Gypsanu și mafioții
Până sâmbătă noaptea, Ionuț Tănăsoaia (25 de ani) avea un „palmares” imaculat în privința antecedentelor penale. În schimb, pare a fi un apropiat al clanului „Butoane”, una dintre cele mai periculoase grupări de interlopi din Giurgiu. Agresorul baschetbalistului își spune Gypsy Gypsanu, conform profilului de pe Facebook, unde și-a postat mai multe fotografii cu el în diferite ipostaze. Într-una dintre acestea, Tănăsoaia apare alături de Florin Grecu („Floricel”), unul dintre fiii liderului grupării „Butoane”, despre care se spune că ar „acționa” pe raza orașului Giurgiu. În lista sa de prieteni de pe Facebook se află atât Floricel, dar și „Ciulin”, fiul cel mic al lui „Butoane”. Reprezentanții Poliției din Giurgiu susțin că Ionuț Tănăsoaia nu face parte din clanul interlop „Butoane”: „Faptul că Tănăsoaia este prieten cu un membru al clanului «Butoane» nu îl face și pe acesta membru al grupării respective”.
Articol scris de: Andrei PANAIT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER