Baschetbalistul Brice Kabengele, de la CSU Ploiești, care a fost testat antidoping cu rezultat pozitiv în ultimul meci al finalei cu U Mobitelco Cluj, a fost suspendat șase luni de Agenția Națională Antidoping (ANAD).
„Federația Română de Baschet a ratificat suspendarea lui Brice Kabengele, pe 6 luni, începând de la data luării deciziei de către ANAD, adică din 3 iunie. La fel a fost și în situația lui Cătălin Burlacu, care a primit o suspendare pe trei luni. Kabengele a fost depistat pozitiv la marijuana, în urma testului cerut de federație după meciul patru al finalei, de la Ploiești”, a declarat miercuri, președintele FR Baschet Carmen Tocală, pentru MEDIAFAX.
Conducătorul forului național de specialitate a făcut referiri și la faptul că nu s-au primit din partea ANAD celelalte rezultate la testele efectuate în meciurile trei și patru ale finalei de la Ploiești, din 19 și 20 mai. „Noi am cerut teste pentru jucătorii ambelor echipe, ANAD ne-a dat doar rezultatul lui Brice Kabengele, care a fost pozitiv. Cred că trebuie mai multă transparență din partea ANAD, în condițiile în care federația noastră a cheltuit în perioada februarie-mai, 570 de milioane de lei vechi, pentru testele antidoping. Așteptăm încă rezultatele tuturor jucătorilor, pentru că apoi trebuie informată FIBA. Noi nu luăm decizii în astfel de cazuri, ci doar ratificăm ceea ce decid ANAD și FIBA”, a explicat Tocală.
Cătălin Burlacu a fost depistat pozitiv la o substanță specifică în urma unui test efectuat în 15 aprilie, el fiind suspendat pentru 3 luni, în timp ce Brice Kabengele a avut rezultat pozitiv la testul din 20 mai, la marijuana. În timp ce Burlacu mai are contract cu CSU Ploiești pe următorii doi ani, Kabengele și-a încheiat înțelegerea cu formația campioană în această vară, contractul nefiindu-i prelungit.
FOTO: expressibian.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER