Kobe Bryant recunoaște că nu merita să fie selecționat pentru All Star Game
Baschetbalistul echipei Los Angeles Lakers, Kobe Bryant, selecționat a 16-a oară pentru All Star Game, a recunoscut, vineri, că nu merită această onoare, deoarece în acest sezon a jucat în doar șase meciuri.
„Cu tot respectul pentru fanii care m-au votat, ei trebuie să știe că apreciez asta, dar trebuie și să faci ceea ce este corect”, a spus Bryant, conform postului ESPN.
Baschetbalistul în vârstă de 35 de ani a lăsat să se înțeleagă faptul că ar putea să participe la All Star Game, dar să joace puțin.
„Sunt tineri care au evoluat tot sezonul și care merită să joace. Este important pentru el”, a spus Bryant.
Kobe Bryant a ratat începutul sezonului deoarece nu era refăcut în urma unei operații la tendonul lui Ahile. El a jucat în șase meciuri, în decembrie, după care s-a accidentat din nou, de această dată la genunchiul stâng.
Bryant a primit aproape un milion de voturi din partea publicului, la consultarea pentru stabilirea componenței celor două echipe care vor juca All Star Game.
All Star Game, meciul vedetelor din NBA, va avea loc în data de 16 februarie, la New Orleans.