Kobe”s back! Superstarul lui Lakers a revenit într-o seară nebună în NBA

Kobe Bryant a marcat 9 puncte la revenirea sa în NBA, după o pauză de opt luni pricinuită de o ruptură a tendonului lui Ahile, în eșecul suferit de Los Angeles Lakers pe teren propriu, scor 94-106, cu Toronto Raptors. În celelalte meciuri ale serii, New York Knicks a pierdut la o diferență de 41 de puncte pe teren propriu cu Boston Celtics, iar Indiana Pacers a cedat la Oklahoma City Thunder, scor 94-118.

*Bryant a ratat șapte aruncări și a oferit opt mingi pe tavă adversarilor. Niciun titular de-al lui Lakers nu a terminat meciul cu 10 puncte marcate
*Indiana Pacers a pierdut al treilea meci din acest sezon, după ce Durant și Westbrook au marcat 62 de puncte împreună. Pacers a primit cele mai multe puncte de până acum, 118
*Knicks nu se regăsește. A cedat cu 41 de puncte diferență contra lui Celtics, a treia cea mai dură înfrângere pe teren propriu din istorie. Toate în ultimele 13 ani!


Bryant a driblat, a alergat și nu a avut probleme, deși s-a aflat la primul meci după o lungă pauză

Aproape opt luni a stat Kobe Bryant pe tușă după ruptura tendonului lui Ahile suferită pe 23 aprilie, într-un meci cu Atlanta Hawks. Teoretic, o astfel de accidentare necesită între șapte și nouă luni de pauză, astfel că Bryant și-a „îndeplinit” norma, muncind mult pentru a ajunge la forma necesară întrării în ritm. Însă mulți ziariști considerau că „Black Mamba” nu va evolua mai mult de 15-20 de minute pe meci în debutul său de sezon. Deocamdată, aceștia s-au înșelat. Bryant a intrat aseară pentru prima oară ca jucător în „Staples Center” în acest sezon. Iar revenirea sa a fost marcată sonor de „Marșul imperial” din Războiul Stelelor, coloană sonoră clar aleasă pentru a-i motiva pe fanii lui Lakers și a-i speria pe jucătorii lui Raptors. Doar că efectul nu a fost cel scontat! Deși a jucat 28 de minute, Bryant a dovedit că încă nu e în formă.
A marcat doar 9 puncte (2 aruncări reușite din 9 încercate), a reușit 8 recuperări, 4 pase decisive și 2 intercepții, dar a avut și 8 turnover-uri în eșecul lui Lakers, scor 94-106, cu Toronto Raptors. Un meci în care revenirea lui Kobe a trecut în plan secund după ce Amir Johnson s-a distrat cu defensiva californienilor, căreia i-a marcat 32 de puncte, record în carieră! În schimb, la Lakers, niciunul dintre cei cinci titulari nu a marcat cel puțin 10 puncte, lucru pe care l-au reușit celelalte cinci rezerve. Semn că forța californienilor stă în banca de rezerve, lucru care ar putea să-i ajute în acest sezon. „Va trebui să schimbăm câte ceva în rotația echipei, asta e clar. Însă nu ne speriem de nimic”, a spus antrenorul Mike D”Antoni. Deocamdată, Lakers (10-10) e pe 10 în Vest, în timp ce Raptors (7-12) ocupă locul 9 în Est. Interesant este că Rudy Gay nu a jucat aseară pentru Raptors din motive personale, însă presa americană susține că jucătorul lui Toronto va rămâne în California, urmând să fie cedat la Sacramento Kings, alături de Quincy Acy și Aaron Grey, în schimbul lui John Salmons, Greivis Vasquez, Patrick Patterson și Chuck Hayes. Semn clar că Raptors dorește să scape de contractul uriaș al lui Gay, de 17 milioane de dolari pe an.


Kevin Durant e cel mai bun marcator din NBA, dovedind acest lucru și aseară

Durant 36 – George 32. Avantaj Oklahoma

După ce au reușit duminică dimineață o victorie clară pe terenul lui San Antonio Spurs, scor 111-100, jucătorii lui Indiana Pacers nu au mai reușit să evolueze la fel de bine și în duelul de aseară cu Oklahoma City Thunder, pe care l-au cedat cu 118-94! Cel puțin din punct de vedere defensiv, meciul din „Chesapeake Arena” a fost cel mai slab reușit de Pacers în acest sezon, maximul de puncte primite într-un joc de echipa lui Frank Vogel fiind de 106 până la meciul cu Thunder. Doar că aseară, Pacers a dat de un Kevin Durant în mare formă! Superstarul lui Thunder a fost de neoprit, încheind meciul cu 36 de puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive. O evoluție excelentă a avut și Russell Westbrook (26 de puncte, 13 pase decisive), duo-ul de foc al lui Thunder reușind să păstreze invincibilitatea Oklahomei pe teren propriu în acest sezon. Paul George (32 de puncte, 5 recuperări, 3 intercepții) nu a avut ce să facă în defensivă, fiind impecabil însă din punct de vedere ofensiv. Indiana (18-3) a pierdut al treilea meci din acest sezon, cu două zile înainte de prima confruntare cu Miami Heat. Thunder (15-4) a urcat pe 2 în Vest.


Carmelo Anthony cu prosopul pus pe față e o imagine tot mai des întâlnită în NBA

Knicks, a treia cea mai dură înfrângere acasă

Când îi pierzi pe Paul Pierce, Kevin Garnett și Jason Terry, dar și pe antrenorul Doc Rivers, iar Rajon Rondo e accidentat, șansele ca sezonul care vine să fie unul bun sunt minime. Probabil asta au gândit suporterii lui Boston Celtics, care vizualizau deja draftul din vara viitoare, după un sezon catastrofal. Însă lucrurile nu stau, deocamdată, deloc așa. Pentru că Celtics (10-12) e pe locul 4 în Est. Iar antrenorul Brad Stevens pare un geniu, după ce a reușit să creeze o echipă care obține rezultate excelente! Cum ar fi victoria de aseară din „Madison Square Garden”, scor 114-73, în fața lui New York Knicks. Da, ați citit bine! Sunt 41 de puncte diferență, a treia cea mai mare înfrângere din istoria new-yorkezilor acasă, după cele cu Dallas Mavericks (50 de puncte în 2010) și New Orleans Hornets (43 de puncte în 2001). Practic, meciul nu a avut istoric, Celtics conducând cu 13-0, 18-1 și 25-3 încă din primele minute. „Credeam că am reușit să schimbăm ceva după ce am câștigat două meciuri la rând. Se pare că m-am înșelat”, a spus antrenorul lui Knicks, Mike Woodson. Care nu are, teoretic, ce să își reproșeze. Raymond Felton și Iman Shumpert, doi dintre titularii lui Knicks, care au evoluat 20, respectiv 31 de minute, nu au marcat niciun punct. Asta în timp ce Andrea Bargnani a încheiat meciul cu 2 puncte, iar Melo Anthony (19 puncte, 5 recuperări), Amar”e Stoudemire (17 puncte) și Metta World Peace (12 puncte) au fost singurii jucători care au trecut de cota de 10. La Celtics, toți titularii au avut minimum 13 puncte, lider fiind Jordan Crawford (23 de puncte, 7 pase decisive). Celtics (10-12) e pe 4 în Est, în timp ce Knicks (5-14) ocupă locul 14.


Ca aproape în fiecare seară, LeBron James a fost din nou cel mai bun marcator al lui Miami Heat

Cu gândul la Indiana

Doar cinci zile trecuseră de la eșecul lui Miami Heat cu Detroit Pistons de pe teren propriu, scor 97-107. Astfel că imaginea înfrângerii era proaspătă în memoria lui LeBron James&co. Iar campionii i-au făcut să plătească aseară pe cei de la Pistons, în reeditarea meciului, disputată la Detroit. Fără Wade, din nou menajat, Heat nu a avut emoții. LeBron (24 de puncte, 7 recuperări, 9 pase decisive) și Ray Allen (18 puncte) au fost cei mai buni marcatori. „Indiana e una dintre cele mai bune echipe din NBA. A crescut și față de sezonul trecut, când noi am bătut-o în șapte meciuri în finala Conferinței„, a spus James la finalul meciului. Heat (16-5) e pe 2 în Est, în timp ce Pistons (10-11) e pe 5. În celălalt meci al serii, Houston Rockets (15-7) a învins-o cu 97-87 pe Orlando Magic (6-14), provocându-le oaspeților a cincea înfrângere la rând. 

Publicat: 09 12. 2013, 08:41
Actualizat: 09 12. 2013, 08:42