LeBron James a scris istorie din nou în NBA, după ce a doborât recordul legendarului Kareem Abdul-Jabbar.
NBA rămâne o competiție urmărită nu doar de americani, ci este un fenomen global, iar acum s-a scris istorie, din nou. LeBron James și-a mai trecut încă o dată numele în recordurile NBA, după ce a devenit jucătorul cu cele mai multe minute all-time.
În vârstă de aproape 40 de ani, pe care îi va împlini pe 30 decembrie, LeBron James a doborât recordul lui Kareem Abdul-Jabbar, cu cele mai multe minute jucate în sezonul regulat din istoria NBA.
Abdul-Jabbar a jucat de-a lungul carierei sale 57.446 minute, iar LeBron James cu un minut mai mult, 57.447. Top cinci este completat de alte nume uriașe ale baschetului american, Karl Malone, Dirk Nowitzki și Kevin Garnett.
Performanța reușită de LeBron James s-a înregistrat în victoria echipei sale, LA Lakers, cu Sacramento Kings, scor 100-113. Pe parcursul meciului câștigat, americanul a strâns 19 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.
Jucătorul de baschet american considera că NBA s-a schimbat mult, acum fiind vorba mai puțin despre baschetul fizic, ci despre precizia la aruncările de trei puncte: „Sunt înscrise o mulțime de aruncări de trei puncte”.
De-a lungul carierei sale, James a adunat patru titluri de MVP, patru titluri de campion și a strâns 20 de selecții în NBA All-Star. De asemenea, americanul este și cel mai bun marcator al NBA din toate timpurile.
Cariera lui LeBron James a început în anul 2003, atunci când a fost ales primul la draft de către Cleveland Cavaliers, pentru care a jucat până în 2010. Miami Heat l-a achiziționat pe LeBron în acel an, iar în 2014 s-a reîntors la Cavs.
Din anul 2018, LeBron James a devenit eroul celor de la Los Angeles Lakers, fiind considerat de mulți cel mai bun jucător care a jucat vreodată aici. Alții consideră injustă această idee, întrucât Kobe Bryant a jucat la rândul său la Lakers, iar cel poreclit „The Black Mamba” a fost unul dintre cei mai buni jucători din istoria NBA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER