Lituania solicită FIBA un wildcard pentru CM de baschet din 2010

O sută de parlamentari lituanieni au semnat un apel către
Federația Internațională de Baschet (FIBA) în care cer acestui for
să permită Lituaniei să participe, deși nu a obținut calificarea,
la Campionatul Mondial din Turcia, programat în perioada 28 august
– 12 septembrie 2010.

Potrivit deputatului Arunas Valinskas, care se află la originea
acestei inițiative, apelul către FIBA a fost semnat, printre alții,
de prim-ministrul lituanian Andrius Kubilius și de președintele
Parlamentului, Irena Degutiene.

Baschetul în Lituania este un fenomen de stat. Vă rugăm să
luați în considerare inițiativa noastră și cea a fanilor
baschetului din Lituania și să oferiți echipei lituaniene
posibilitatea să reprezinte țara sa la cel mai mare forum al
baschetului
„, se specifică în solicitarea parlamentarilor
lituanieni, cosemnat și de către mai mulți susținători ai
baschetului.

Douăzeci de naționale sunt deja calificate pentru CM de baschet,
dar FIBA va acorda, cel târziu până duminică, patru wild-carduri
(n.r. – invitații echipelor necalificate pentru a putea lua parte
la competiție), iar Lituania mai are șanse să participe la acest
turneu.

Naționala de baschet masculin a Lituania s-a clasat doar pe locul
12 la Campionatul European de baschet ce a avut loc, în acest an,
în Polonia, ratând astfel accesul la turneul final al Campionatului
Mondial.

Următoarea ediție a Campionatul European de baschet trebuie să aibă
loc în 2011, chiar în Lituania.

sursa: Mediafax

Publicat: 09 12. 2009, 19:12
Actualizat: 09 12. 2009, 19:13