Lovitură de măCIUCă pentru Timișoara
Surprizele se țin lanț în Divizia A. După ce la sfârșitul
săptămânii trecute SCM Craiova a trecut de CSU Atlassib chiar la
Sibiu, acum nou promovata BC Miercurea Ciuc a declanșat o nouă
bombă, învingând pe teren propriu deținătoarea Cupei, BC Timișoara,
74-71. Partida ar fi trebuit să se dispute în decembrie, ea făcând
parte din etapa a XII-a a turului, dar a fost devansată datorită
participării „leilor din Banat” în Liga Europei Centrale.
BC Timișoara și-a adjudecat primul sfert, 15-17, dar gazdele au
reușit un tur de forță până la pauza mare, ducând scorul la 33-27.
Scorul s-a reechilirat abia pe finalul meciului. Darko Habus a
înscris din spatele semicercului pentru 72-71, dar, după un falut
al lui Dragoș Andrei, Enrico Ramon a avut sânge rece la linia de
pedeapsă și a transformat ambele libere de care a beneficiat.
Formația oaspete a mai avut șase secunde la dispoziție să întoarcă
soarta meciului, dar tabela a înghețat la 74-71. Principalii
marcatori ai partidei au fost Habus 26 și Levine 21.
Gazdele au bifat astfel primul succes din actualul sezon, în timp
ce BC Timișoara rămâne cu o singură victorie, cea de la Brașov, în
cinci meciuri jucate în campionat. În etapa a V-a, BC Miercurea
Ciuc va primi vizita campioanei CSU Asesoft, iar timișorenii, după
trei deplasări, revin pe Bega pentru confruntarea cu CS
Otopeni.
Altfel, mâine este programată restanța din cadrul etapei a III-a
dintre BC Mureș și CSM București (ora 18:00), iar joi, 21
octombrie, „U” Mobitelco și CSU Atlassib se vor întâlni într-un
amical la Cluj (18:30).
Roxana PRICHICI