Mai e o serie până la „three-peat”. Heat s-a calificat în finala NBA pentru a patra oară consecutiv, iar LeBron James visează la al treilea titlu de campion

Mai e o serie până la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miami Heat s-a calificat pentru a patra oară consecutiv în finala NBA, după ce s-a impus cu 4-2 în finala Conferinței de Est, contra Indianei Pacers. Ultima victorie a venit sâmbătă dimineață, când Miami s-a impus cu 117-92

  • Heat poate deveni a șasea echipă din istoria NBA care câștigă trei titluri consecutive
  • În sezonul regulat, cele două echipe au reușit fiecare câte două victorii în meciurile directe. Heat a fost însă mult mai puternică în play-off
  • Principalul atu al lui Heat în seria contra Indianei a fost defensiva mult mai puternică decât în meciurile din sezonul regulat


Sezonul regulat al Conferinței de Est a fost un duel de la distanță între Indiana Pacers și Miami Heat. Campioana ultimelor două sezoane a fost dominată categoric până spre finalul celor 82 de meciuri programate, când a revenit și a reușit să urce pentru prima dată pe primul loc. Degeaba însă. Miami (54-28) nu a mai forțat și a pierdut sezonul în fața Indianei (56-26) pentru doar două jocuri. A fost un calcul pe care Heat l-a făcut încă dinaintea sezonului, preferând să își menajeze jucătorii pentru play-off. Chiar dacă asta însemna că Pacers ar fi avut un meci în plus pe teren propriu în finala Conferinței, când cele două echipe s-ar fi putut întâlni în play-off.


Paul George n-a mișcat în fața defensivei lui Miami Heat, una care a crescut enorm față de sezonul regulat

Heat, mai prezentă în joc în play-off decât în sezonul regulat

Calculele lui Heat au avut însă o bază logică în spate. Practic, misiunea lui James, Wade sau Bosh era să câștige un singur meci din primele trei disputate la Indiana în finala din Est și să câștige toate meciurile de pe teren propriu pentru a ajunge pentru a patra oară consecutiv în finala NBA. Iar planul lui Miami a ieșit fără cusur! După victoria categorică de sâmbătă dimineața, scor 117-92, cea mai clară din ultimii doi ani, Heat s-a impus cu 4-2 la general în disputa cu Pacers, a treia victorie din ultimii trei ani în tot atâtea runde de play-off, după ce Miami se impusese cu 4-2 în semifinala Estului de acum două sezoane și cu 4-3 în finala de anul trecut.

Ce s-a întâmplat însă în meciul de sâmbătă dimineață, unul decisiv pentru calificarea în finală? Deși trebuia să câștige pentru a forța un meci 7, decisiv, în „Bankers Life Fieldhouse” din Indianapolis, Pacers a părut o echipă fără busolă. De fapt, era clar că Pacers va avea probleme în meciul 6, după ce câștigătoarea sezonului regulat a câștigat cu greu meciul 5 al finalei, scor 93-90, deși LeBron James, starul lui Heat, nu evoluase decât 24 de minute din cauza faptului că avea cinci faulturi comise și putea fi eliminat. De data aceasta însă, Heat a uitat de toate problemele și a început în forță, conducând cu 24-13 după primul sfert. A fost o performanță defensivă fără cusur a echipei lui Erik Spoelstra, care a profitat de slăbiciunile ofensive ale jocului adversarilor.


LeBron a câștigat fără probleme duelul cu Paul George, atât ofensiv, cât și defensiv

LeBron, odihnit pentru finală

Însă ofensiv, Heat a răspuns la toate întrebările pe care Pacers, una dintre echipele cu cea mai bună defensivă din NBA, le-a adresat. Și a marcat 117 puncte, număr pe care câștigătoarea sezonului regulat din Est nu îl mai primise în acest sezon într-un meci încheiat în timp regulamentar din ianuarie, de la eșecul cu Phoenix Suns, scor 100-124! Responsabili au fost Chris Bosh (25 de puncte, 8 recuperări) și LeBron James (25 de puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive) care, deși nu au evoluat decât 29, respectiv 32 de minute, au găsit întotdeauna cheia pentru depășirea defensivei Indianei.


Jucătorii lui Pacers au privit triști cum visul de a ajunge în finala NBA s-a spulberat

Cu succesul de sâmbătă dimineață, Heat a reușit a 11-a victorie consecutivă pe teren propriu în play-off, record pentru franciza din Florida, dar și să devină doar a treia echipă din istoria NBA care merge în patru finale consecutive, după Boston Celtics și Los Angeles Lakers. Și poate deveni abia a șasea echipă din istorie care reușește un „three-peat”, adică trei titluri consecutive la rând, după Minneapolis Lakers (1952-1954), Boston Celtics (1959-1966), Chicago Bulls (1991-1993 și 1996-1998) și Los Angeles Lakers (2000-2002). Iar pentru LeBron James, decizia din 2010, când a venit în Miami și a părăsit-o pe Cleveland Cavaliers, începe să aducă rezultatele dorite. De al treilea titlu NBA consecutiv îl mai desparte doar o serie dificilă cu câștigătoarea Conferinței de Vest. În acest moment, San Antonio Spurs conduce cu 3-2 în meciul cu Oklahoma City Thunder, în care a șasea dispută are loc duminică dimineață, la Oklahoma.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×