Mama lui LeBron,** arestată pentru că a pălmuit un bărbat :)

Mama baschetbalistului LeBron James, Gloria, a fost arestată,
joi dimineață, după un incident la hotelul Fontainebleau din Miami,
informează ediția electronică a revistei People.

„A existat un incident în care au fost implicați doamna
Gloria James și un angajat al firmei ce ne asigură valeții pentru
parcare, în timp ce ea ieșea din hotel, joi dimineață”
, a
declarat un purtător de cuvânt al hotelului.

Potrivit unor martori la incident, Gloria James și câteva
prietene ale sale s-au distrat câteva ore în clubul LIV din incinta
hotelului, iar când a ieșit din club, la ora 5.00 dimineața, a fost
escortată de un agent de pază până la zona în care i-a fost adusă
mașina. Escorta nu a fost motivată de comportamentul mamei
baschetbalistului, ci de faptul că femeia este VIP.

„Când Gloria a vrut să se urce în mașină, a spus că nu
vede cheile despre care i s-a spus că sunt în vehicul. Ea s-a
enervat rapid și a încercat să îl lovească cu geanta pe valetul
care a adus mașina. Ea nu l-a nimerit, astfel că l-a pălmuit apoi
pe bărbat”,
a declarat o sursă care a asistat la incident,
precizând că Gloria James a fost arestată la scurt timp după
incident.

Mama sportivului a fost pusă în libertate după câteva ore
petrecute la Poliția din Miami Beach, unde urmează să se prezinte
ulterior pentru a răspunde acuzațiilor de agresiune și conduită
nepotrivită.

Gloria James l-a crescut singură pe LeBron, vedeta NBA în vârstă
de 26 de ani. Baschetbalistul are un tatuaj dedicat mamei sale cu
mesajul „Queen James”.

În 2006, Gloria a fost arestată de poliția din Akron pentru că a
condus în stare de ebrietate. Ei i s-a suspendat atunci permisul de
conducere, a fost amendată și nevoită să participe la cursuri
privind consumul de alcool și de droguri.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 07 04. 2011, 22:07
Actualizat: 07 04. 2011, 22:09