Marcel Popescu despre blaturile divulgate de SOV:** „Nu m-au surprins afirmațiile lui Ghiță”
Baschetul românesc stă pe un butoi cu pulbere, după ce joi au
fost date în vileag o serie de pasaje din convorbirile purtate de
Sorin Ovidiu Vântu cu finanțatorul campioanei Asesoft, Sebastian
Ghiță. Conform acestora, Divizia A a stat sub semnul meciurilor
trucate.
„Au aranjat și ăia de la Mediaș și au bani mulți, un
milion trei sute bugetu’ anu’ ăsta. Bagă de cinci ani și ei. Anul
trecut i-am împins noi pe timișoreni, anu’ ăsta era și rândul
lor… mai lași și pe alții ca să câștigăm campionatul. N-am
făcut-o anapoda”, suna o mărturisire făcută de patronul
grupului Asesoft pe 13 aprilie a.c. Dacă mulți oameni din baschetul
intern se feresc să dezvolte acest pasaj-șocant, iar oficialii
campioanei nu au putut fi contactați, Marcel Popescu, fostul șef al
CS Dinamo, n-a driblat subiectul.
Alături de Dinamo Erbașu, chestorul s-a duelat mai-mereu în
prima parte a anilor 2000 cu Asesoft, atât în lupta pentru
campionat, cât și pentru Cupă. Elegant, Popescu nu o spune
explicit, dar comunică subtil premoniția. „Pot spune că
declarațiile lui Sebastian Ghiță nu mă surprind. Încă de atunci se
simțea în aer și o atitudine de superioritate al unui club potent
financiar. Nu numai prin joc. La nivelul arbitrilor, spre exemplu.
Nu era ceva vizibil, dar cei din baschet observau
detaliile”, rememorează omul alături de care echipele și
sportivii CS Dinamo au obținut cele mai mari performanțe de după
Revoluție.
HANDBAL /
Bacăul merge la calificare
Știința Bacău, singura reprezentantă a României rămasă în cupele
europene, joacă azi (ora 20:00) în manșa tur a semifinalelor
Challenge Cup, în Slovenia, cu Cimos Koper. „Adversarii
sunt în plină ascensiune. Au cucerit Cupa Sloveniei, învingând‑o pe
Celje, iar în campionat au învins liderul Gorenje. Chiar și așa, ne
jucăm șansa. Trebuie să fim un pic atenți la scorul primei manșe,
iar acasă putem rezolva calificarea”, a declarat
antrenorul Eliodor Voica.
TENIS
/ Halep, din finală spre finală
Halep (locul 65 WTA) s-a calificat ieri în semifinalele
turneului de la Fes (Maroc), cu premii de 220.000 de dolari, după
ce a învins-o, cu 6-2, 6-1 pe Greta Arn (Ungaria). Până în această
fază, românca a acumulat un premiu de 10.200 de dolari și 130 de
puncte WTA. În semifinale, ea va juca împotriva învingătoarei
dintre Nadia Lalami – Kirsten Flipkens. La Fes, Halep are de apărat
punctele obținute în finala ediției trecute, când a pierdut în
favoarea cehoaicei Benesova.