Meci de infarct la Cluj!** „U” câștigă la un punct și conduce în finala cu CSU Asesoft
„U” Mobitelco și-a luat revanșa pentru meciurile pierdute
dramatic în finala din sezonul trecut cu CSU Asesoft. Clujenii au
luat din nou conducerea în seria cu formația din Ploiești, 1-2,
printr-o victorie pe muchie de cuțit, 66-65, în prima întâlnire din
dubla de pe Someș.
După o jumătate de oră în care cele două adversare au mers cap la
cap (22-22 min. 10, 42-40 min. 20, 54-55 min.30), formația gazdă a
intrat în faliment, înscriind doar patru puncte în primele opt
minute ale sfertului patru, astfel că ploieștenii s-au distanțat la
șapte puncte, 58-65. Deși rămași fără Rob Thomson, eliminat pentru
cumul de greșeli personale, și Tyler Morris, care a părăsit pe
targă sala, fiind accidentat, băieții lui Țenter au controlat
finalul jocului. Dykes a sunat trezirea de la linia de libere,
60-65, Fometescu a strâns scorul, 62-65, iar Dykes a devenit eroul
lui „U”, punând patru puncte consecutive pe tabelă, care au adus
victoria vicecampioanei, 66-65. „E 2-1, suntem favoriți, am fost
favoriți de la început. Dacă suntem uniți și jucăm ca o echipă
suntem greu de bătut”, a spus americanul, euforic după succesul
echipei sale.
„Ne-am cam obișnuit ca finelurile confruntărilor cu CSU
Asesoft să fie interzise cardiacilor. A fost un meci dificil, am
avut probleme la finalizare, dar și cu faulturile la pivoți. Sunt
fericit că am găsit resurse pe final să ne apărăm foarte tare, nu
i-am lăsat să înscrie în ultimele două minute. Simt că s-a întors
puțin roata, parcă de prea multe ori au câștigat ploieștenii în
extremis, cu coșuri de la mijlocul terenului. Chiar am avut emoții
când am văzut mingea în aer în ultima secundă. Nu știm încă exact
care e situația lui Tyler Morris, dacă poate juca mâine, pare a fi
o ruptură musculară”, a declarat Marcel Țenter.
Marcatori:
„U” Mobitelco: Dykes 22, Krstanovic 16, Chetreanu 11, Thomson 5,
Silvășan 5, Morris 3, Fometescu 2, Cuic 2.
CSU Asesoft: Burlacu 20, Mack 10, Tudor 9, Ford 8, Szijarto 7,
Qarraan 7, Westrol 4.
Meciul patru al finalei se va disputa mâine, începând cu ora 18:00,
tot în „Horia Demian”.
Articol publicat de: Roxana
Prichici