Gaz Metan Mediaș și echipa turcă, Pinar Karsiyaka, se întâlnesc marți, 12 februarie, în Sala Sporturilor din Mediaș într-un meci din cadrul etapei a 4-a a fazei a doua din grupele FIBA EuroChallenge.
Elevii lui Marcel Țenter vin după o victorie de proporții obținută sâmbătă pe terenul celor de la „U” Mobitelco Cluj, scor 84-59. De cealaltă parte, formația pregătită de către Ufuk Sarica nu a mai jucat de miercuri, ceea ce înseamnă că sunt mai odihniți decât medieșenii și implicit au avut mai mult timp să pregătească această confruntare.
După primele trei partide disputate în faza a doua a grupelor, Gaz Metan a obținut o victorie și a fost învinsă de două ori, în timp ce Pinar Karsiyaka ocupă prima poziție din grupă, cu trei victorii la activ. În meciul tur, turcii nu le-au dat nicio șansă ardelenilor, învingându-i cu un neverosimil 89-59.
Victoria, un pas important către sferturi
De menționat este faptul că pe lângă Mediaș și Karsiyaka, în grupă se mai regăsesc finlandezii de la Joensuun Kataja, respectiv BK Ventspils din Letonia. Cele două formații se află în aceeași situație ca și Gaz Metan, având un bilanț de o victorie și două înfrângeri. În aceste condiții, meciul de mâine este unul foarte important pentru formația medieșeană, având în vedere că întâlnește liderul grupei care are 3/0. Astfel, dacă echipa pregătită de Marcel Țenter reușește să-i învingă pe turci, acumulează două victorii, iar tot ceea ce le mai rămâne de făcut este să câștige cel puțin unu din cele două meciuri care mai râmân de jucat, deoarece cu trei victorii șansele de a trece în faza următoare a competiției cresc considerabil.
În altă ordine de idei, dacă cei de la Pinar Karsiyaka se impun mâine pe terenul medieșenilor sunt matematic calificați în sferturile de finală ale FIBA EuroChallenge.
Primele două formații din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală ale competiției, care se vor juca sub formă de play-off , mai exact în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”. Apoi vor urma semifinalele si finalele care se vor disputa în cadrul unui turneu Final Four.
Tot mâine se va disputa și celălalt meci al grupei, unde Joensuun Kataja se va deplasa pe terenul celor de la BK Ventspils.
Articol publicat de Radu Bărăian
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER