Mircea Cristescu: „Putem produce surpriza în Ungaria!”

Mircea Cristescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj,
Marcel Țenter a declarat marți, înaintea plecării spre Ungaria,
pentru meciul de debut din grupa A a Cupei Europei Centrale (CEBL),
că deși Albacomp a câștigat competiția sezonul trecut, se gândește
la victorie.

„Întâlnim un adversar valoros, care anul trecut a câștigat Cupa
Europei Centrale. Au trei jucători din naționala Ungariei, doi
americani cu calități și un joc omogen. Nu au început prea bine
campionatul intern, iar noi trebuie să speculăm asta. Mergem la
Szekesfehervar cu gândul la victorie, trebuie să câștigăm acest
meci. Nu avem probleme de sănătate, cu excepția nasului rupt al lui
Branko Cuici, care a jucat deja două meciuri în această situație.
În Ungaria, probabil va trebui să poarte mască”, a declarat
antrenorul Marcel Țenter, la conferința de presă oficială de marți,
înaintea plecării spre Ungaria.

La rândul său, jucătorul sârb Miljan Medvedj are încredere că „U”
Mobitelco poate produce surpriza la debutul în CEBL. „Este o echipă
bună, care provine dintr-un campionat ridicat valoric, dar cred că
mai întâi trebuie să ne intereseze jocul nostru. Am încredere în
echipa noastră, chiar dacă am avut și evoluții oscilante în
ultimele meciuri”.

Președintele executiv Mircea Cristescu a subliniat faptul că fiind
primul meci, „U” Mobitelco are șanse mai mari de a produce o
surpriză în deplasare. „Vom încerca să avem un meci foarte bun.
Suntem probabil în cea mai grea grupă, cu câștigătoarea Albacomp și
cehii de la BK Prostejov, dar avem șansa noastră și trebuie să
profităm de faptul că e debutul și putem produce o surpriză în
Ungaria”.

Oficialul clujean a făcut referiri și la faptul că a purtat
discuții cu jucătorii pe tema gripei AH1N1, cerându-le să respecte
recomandările medicilor în această privință.

„U” Mobitelco va pleca marți spre Budapesta, cu avionul, de unde va
continua drumul cu un autocar închiriat de clubul clujean.
Jucătorii antrenați de Marcel Țenter vor efectua două antrenamente
la Szekesfehervar, meciul fiind programat miercuri, la ora 20.00
(ora României).

Partida se joacă în devans, data oficială fiind 24 noiembrie.

Ediția trecută a competiției a fost câștigată de Albacomp, care a
învins Elba Timișoara în finală. Bănățenii vor juca în acest sezon
în grupa C, având programat primul meci pe teren propriu, în 24
noiembrie, cu ungurii de la Nyregyhaza KLK. Din fiecare din cele
trei grupe se vor califica în Final Four primele trei clasate, plus
echipa de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament, din
toate grupele. Turneul Final Four va avea loc în 9-10 februarie
2010, locația nefiind încă stabilită.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×