Mircea Vulc: „Prakuraitis a pregătit total greșit meciul cu Steaua” Vezi cine e favorit să preia Sibiul
Directorul executiv al lui CSU Sibiu a anunțat joi că Audris
Prakuraitis ar putea să nu mai continue la echipă, după meciul de
sâmbătă cu CSM Oradea. Mircea Vulc îl acuză pe antrenor că nu a
avut rezultate la echipă și a greșit abordarea tactică a multor
partide. Dezastrul de la Cluj este și el văzut ca o bilă neagră în
dreptul tehnicianului care ar putea fi demis sătpămâna viitoare.
Cătălin Vulc are cele mai mari șanse să fie cel puțin antrenor
interimar.
Ce părere aveți despre meciul cu Steaua? Cum a fost jocul
echipei
Jocul echipei a fost bun, cu multe greșeli și pregătit slab de
antrenor din punct de vedere tactic.
Ce s-a greșit cel mai mult la acest meci?
Cel mai mult cred că s-a greșit la faptul că nu s-a luat absolut
niciun fel de măsură pentru a anihila cel mai bun jucător de la
Steaua. Stănescu a fost lăsat tot timpul să joace unu la unu cu
Herndon. Lucru foarte grav. Am pățit același lucru la meciul de la
Ploiești, când l-a fel s-a întâmplat la Burlacu. Sunt total
nemulțumit de modul cum Prakuraitis a pregătit acest meci
Credeți că și arbitrii au influențat jocul?
Mircea Șerban ne-a fluierat execrabil, dar noi trebuia să câștigăm
meciul și în aceste condiții. Prakuraitis nu a fost în stare să le
spună jucătorilor ca acolo când mai erau 17 secunde, mingea să
ajungă la Atanackovic. Și de asemenea foarte grav a fost că am
permis adversarului să arunce la coș în ultimele secunde. Nu s-a
lucrat la antrenament așa cum trebuie.
Se vor lua măsuri din cauza rezultatelor slabe?
Probabil că da… Eu spun că vom lua probabil măsuri. Am pierdut
multe meciuri pe greșelile tehnice ale antrenorului. L-am solicitat
pe Audris la o discuție, dar el nu a venit. Repet. Meciul cu Steaua
noi l-am pierdut pe mâna noastră. Nu cred că există lipsă de
comunicare între antrenor și jucători.
Decizia care se va lua de ce este influențată? S-a făcut o
analiză a activității lui Prakuraitis?
Aceste meciuri slabe au fost fatale. Analiza activității
antrenorului am făcut-o deja.
Există varianta să reveniți ca antrenor
principal?
Nu mă voi întoarce pe bancă. Există un antrenor secund, mai există
și alți antrenor. Sunt total nemulțumit de rezultate și de modul în
care conduce echipa antrenorul. Nu este o atitudine normală de
antrenor. Să stai fără să faci nimic… Nu se poate juca așa.
S-a greșit cumva și la efectuarea
transferurilor?
În iarnă eu zic că am adus jucătorii care trebuia să îi aducem în
vară. Din păcate nu i-am adus atunci
Când se va lua o decizie definitivă?
Totul depinde de hotărârea Consiliului de Administrație. Cel mai
probabil se va întruni după meciul cu CSM Oradea și se va lua o
decizie.
Cine este mai bun? Prakuraitis sau Schomers?
Audrius este mult, mult mai bun antrenor decât Schomers…
Regretați că a venit Audris antrenor?
Acum regret că l-am adus la echipă… Din cauza rezultatelor și a
pregătirii echipei. Nu de altceva. Atunci în vară am considerat că
am luat o decizie bună.
Contează în luarea unei decizii și faptul că CSU a pierdut
la Cluj într-o manieră rușinoasă?
Eu nu știu să fi pierdut vreodată în această manieră. De 40 de ani
de când sunt la această echipă nu am pierdut în asemenea mod.
Jucătorii ce spun de situația de la echipă?
Ce să spună. Sunt nemulțumiți și ei de rezultate. Tot timpul își
spun și ei că va fi mai bine.
Sunteți dispus să ajutați antrenorul cu sfaturi în privința
pregătirii jocurilor?
Am fost dispus tot timpul să colaborez cu antrenorii, inclusiv și
cu Audris.
Este în pericol CSU să rateze play-off-ul?
Sigur că da! Mai ales după înfrângerea de aseară. Eu vă spun sincer
că CSU este capabilă să bată Steaua și la București.