Un moment de-a dreptul incredibil s-a petrecut în Statele Unite ale Americii, în timpul unei conferințe de presă susținute de Luka Doncic, jucătorul din NBA!
Baschetbalistul celor de la Dallas Mavericks s-a aflat în mijlocul unei întâmplări stânjenitoare, atunci când gemetele sexuale ale unei femei s-au auzit la maxim în timp ce se afla la microfon.
După ultimul meci disputat de Dallas Mavericks, vedeta Luka Doncic a sosit în fața microfoanelor pentru a susține o conferință de presă, însă a devenit protagonistul unui moment ce s-a viralizat aproape instant.
În timp ce slovenul aștepta următoarea întrebare a reporterilor, gemetele unei femei s-au auzit la maxim chiar în mijlocul conferinței. Vizibil stânjenit, Doncic și-a acoperit fața cu mâinile și nu și-a putut stăpâni râsul. Vezi AICI videoclipul!
Înainte de a semna în NBA cu Dallas Mavericks, în 2018, Luka Doncic a îmbrăcat vreme de trei ani echipamentul „blanco” al celor de la Real Madrid. Recent, într-un interviu, slovenul a recunoscut că îi este dor de fostul său club.
„Din tot clubul, cel mai mult îmi lipsesc colegii, antrenorii, băieții cu care am petrecut foarte mult timp împreună, chiar și cei din staff-ul medical, fizioterapeuții, toți acei oameni minunați. Asta îmi lipsește cel mai tare”, a declarat Luka Doncic, conform basketnews.com.
Doncic a mai discutat despre situația fostei sale echipe, care a reușit să-l repatrieze pe fostul său coleg de la Madrid și din NBA, Facu Campazzo, și luptă pentru a câștiga EuroLeague al doilea an consecutiv.
„Bine, Facu e extrem de important. E un jucător extraordinar, are multă energie, pasează excelent, e și un marcator. Deci, cred că a fost unul dintre cele mai mari plusuri pentru Madrid. Și vor avea mare nevoie de el.
Va fi greu extrem de greu pentru Madrid să câștige doi ani la rând (n.r. – EuroLeague). Cred că sunt multe echipe la un nivel foarte bun. Dar am încredere în ei. Au o echipă foarte bună, antrenori buni. Am încredere în ei”, a mai spus Doncic, conform sursei citate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER