Momente grele pentru CSU Asesoft Ploiești. Antrenorul Vladimir Arnautovic suferă de o boală gravă
Potrivit site-ului oficial al echipei CSU Asesoft Ploiești, antrenorul Vladimir Arnautovic (41 de ani) a fost diagnosticat cu cancer la ficat, fiindu-i depistată o tumoare malignă, care este inoperabilă
În luna martie, CSU Asesoft Ploiești a trecut prin momente dificile, însă ploieștenii au ținut capul sus și au jucat și pentru antrenorul Vladimir Arnautovic, care s-a întors în Serbia pentru a rezolva „anumite probleme personale”, așa cum anunța site-ul oficial al echipei la mijlocul lunii. Din păcate, însă, problemele personale ale antrenorului de 41 de ani par destul de grave. Potrivit csuasesoft.ro, Arnautovic a fost diagnosticat cu cancer la ficat, fiindu-i depistată o tumoare malignă, inoperabilă.
„Cele mai importante lupte le dăm în afara terenului, iar Dado Arnautovic se bucură de tot sprijinul nostru în situația de față. Pentru noi, este mai mult decât un antrenor, este prietenul nostru și omul care ne-a ajutat în multe privințe. Dado nu se lasă niciodată bătut, este un luptător și o persoană care dorește să iasă învingător din fiecare provocare. Sperăm să ducem la bun sfârșit acest sezon, întrucât el ne-a promis că va veni la Ploiești pentru un meci din play-off, atunci când se va simți mai bine. În acest moment, urmează indicațiile medicilor și va fi supus unor noi teste, săptămâna viitoare, pentru a vedea care sunt pașii de parcurs în perioada imediat următoare. Cu toții suntem alături de el și lui îi dedicăm fiecare victorie”, a declarat președintele echipei ploieștene, Ionuț Georgescu.
Sârbul Arnautovic (41 de ani) a fost jucător la Asesoft Ploiești între 2001 și 2004, fiind tehnicianul echipei ploieștene în ultimele opt sezoane.