Naționala feminină de tineret, locul 4 la CE de baschet din Cehia
Naționala de baschet feminin tineret a României s-a clasat pe locul patru, la Campionatul European din Cehia (Divizia B), având și o jucătoare aleasă în All Stars Team.
Reprezentativa de tineret a României a încheiat duminică seara participarea la CE din Cehia cu un bilanț de patru victorii (trei în prelungiri) și patru înfrângeri, într-o competiție cu 9 echipe la start.
Primele trei clasate, adică Grecia, Germania și Ungaria au obținut calificarea în primul eșalon continental. „Cred că am obținut mai mult decât ne așteptam. Vreau să felicit întreaga echipă pentru atitudinea de care a dat dovadă, reușind să depășească oboseala și presiunea psihică. Gândiți-vă că am reușit să eliminăm Cehia din cursa pentru primul eșalon, echipa gazdă evoluând în fața propriilor suporteri”, a declarat antrenorul principal Dan Calancea, la finalul competiției.
Clasament final: 1. Grecia 15 puncte, 2. Germania 14, 3. Ungaria 14, 4. România 12, 5. Cehia 12, 6. Israel 11, 7. Belgia 11, 8. Elveția 10, 9. Bulgaria 9 puncte.
Jucătoarea Cristina Bigica a fost aleasă în echipa ideală a turneului, decisă în urma voturilor antrenorilor celor nouă echipe participante.
Sursa: Mediafax Sursa foto: www.frbaschet.ro