Nu le merge bine cu Kobe! Lakers, la al patrulea eșec în cinci meciuri!
Los Angeles Lakers a pierdut azi-noapte al patrulea din cele cinci meciuri în care Kobe Bryant a jucat în acest sezon, scor 100-114, pe terenul Atlantei Hawks
- Bryant a ratat 11 aruncări și nu a terminat decât cu 8 puncte, deși a jucat 32 de minute. Superstarul lui Lakers resimte dureri la gleznă
- Chicago Bulls pierde meciuri pe bandă rulantă fără Derrick Rose, cedând și cu Orlando Magic aseară, scor 81-82
- Indiana Pacers a pierdut pentru prima dată pe teren propriu în acest sezon, scor 96-101, cu Detroit Pistons
Kobe Bryant are nevoie de timp pentru a reveni la forma care l-a consacrat
Înainte de revenirea lui Kobe Bryant, care a ratat primele 19 de meciuri din acest sezon din cauza unei accidentări grave la tendonul lui Ahile în luna aprilie, Los Angeles Lakers părea o echipă care se poate bate pentru play-off în Vest. Intrarea lui Kobe, așteptată cu nerăbdare de mulți suporteri și specialiști nu a făcut, practic, decât să dinamiteze ofensiva californienilor. Care au pierdut aseară al patrulea din cele cinci meciuri jucate cu Kobe în line-up, scor 100-114, pe terenul Atlantei Hawks. „Glezna a fost puțin cam imobilă, am avut mici dureri. Trebuie însă să mă obișnuiesc, e un pas necesar în revenirea mea”, a declarat Bryant, care nu a reușit decât 8 puncte, 3 recuperări și 6 pase decisive, după o seară în care a ratat 11 aruncări! În schimb, la Hawks, șase din cei nouă jucători prezenți pe foaia de joc au marcat minimum zece puncte, lider fiind Al Horford (19 puncte, 11 recuperări, 5 pase decisive). Hawks (13-12) rămân pe 3 în Est, în timp ce Lakers (11-13) se îndepărtează tot mai mult de primele opt locuri din Vest, ocupând momentan poziția a 12-a.
Drumul lui Paul George către coș nu a mai fost la fel de ușor ca până acum în meciul cu Detroit
Bye, bye Indy!
11 victorii în 11 meciuri, procentaj 100%. Indiana Pacers era perfectă pe teren propriu, nemaifiind învinsă într-un meci de sezon regulat din 18 aprilie, atunci când echipa lui Frank Vogel pierdea ultimul meci din sezonul trecut, contra Philadelphiei 76ers. Lucrurile s-au schimbat însă aseară, când Detroit Pistons a venit în „Bankers Life Fieldhouse” din Indianapolis. Cu câteva transferuri interesante în această vară, Detroit spera că și-a făcut o echipă suficient de puternică încât să prindă play-off-ul. Iar după victorii cu Miami Heat, Brooklyn Nets și Chicago Bulls, a venit și succesul de aseară contra lui Pacers, scor 101-96. Interesant, defensiva lui Pistons i-a „amuțit” pe Paul George (17 puncte, 9 recuperări, 4 assisturi) și Roy Hibbert (6 puncte, 4 recuperări). Asta în timp ce Greg Monroe (13 puncte, 12 recuperări) și Josh Smith (30 de puncte, 7 recuperări) au făcut cele mai bune meciuri din acest sezon! „Nu cred că ne-am gândit că putem pierde azi. Trebuie să privim în viitor și să vedem ce putem face pentru a evita astfel de accidente”, a spus Frank Vogel, antrenorul lui Pacers. Indiana (20-4) rămâne lider în Est, în timp ce Pistons (12-14) urcă pe cinci grație acestei victorii.
Blake Griffin (dreapta) a fost cel mai bun marcator al lui Clippers în victoria cu Spurs
Clippers, victorie mare cu Spurs
După o serie de cinci meciuri consecutive în deplasare, în care reușise trei victorii, Los Angeles Clippers revenea în „Staples Center” pentru un duel extrem de important în economia clasamentului final al Conferinței de Vest. O victorie în fața lui San Antonio Spurs era necesară pentru californieni în vederea echilibrării luptei pentru șefie. Însă misiunea lui Chris Paul și a coelgilor săi nu era deloc una ușoară. Spurs venea după patru victorii consecutive și țintea un al cincilea succes. N-a fost însă cazul! După un prim sfert care le-a aparținut texanilor, Clippers a revenit și a dominat clar partida! În spatele unor jocuri excelente făcute de Paul (23 de puncte, 8 recuperări, 7 assisturi, 4 intercepții) și Blake Griffin (27 de puncte, 9 recuperări), Clippers a revenit și n-a avut nicio emoție în partea secundă, câștigând în cele din urmă cu 115-92! Suficient cât să rămână pe locul 4 în Vest, cu un record de 16 victorii și 9 eșecuri. Spurs e pe 3, cu 19 victorii și 5 meciuri!
Johnson nu și-a justificat până aseară contractul uriaș pe care îl are la Brooklyn
Perfect Joe!
Încet, dar sigur, Brooklyn Nets începe să își revină. După un start catastrofal, în care new-yorkezii nu au câștigat decât 3 din primele 15 meciuri, Nets a ajuns deja la patru victorii în ultimele cinci meciuri, după ce a trecut aseară de Philadelphia 76ers, scor 130-94. E drept, adversarul nu a fost unul dificil, Philadelphia câștigând doar unul din ultimele 11 meciuri și primind o medie de 114 puncte în ultimele șapte partide. Însă Nets a câștigat și datorită meciului excelent făcut de Joe Johnson (37 de puncte, 7 recuperări, 5 assisturi). Fostul jucător al Atlantei Hawks a marcat 10 aruncări de trei puncte, record în NBA în acest sezon, și a jucat până la final cu același aplomb. Și revenirea lui Deron Williams (12 puncte, 12 assisturi) a ajutat-o pe Nets (9-15), care e pe 11 în Est, la două eșecuri de locul opt, ocupat acum de Toronto Raptors.
LeBron a fost aproape de un triple-double, dar și-a speriat fanii după ce a căzut prost pe gleznă
LeBron, probleme la gleznă
30 de puncte, 9 recuperări și 9 pase decisive. Foarte aproape de un triple-double! Acesta a fost box-score-ul lui LeBron James în victoria obținută aseară de Miami Heat pe teren propriu cu Utah Jazz, scor 117-94. Statistici interesante, mai ales că „Regele” a oferit momente de spaimă în „American Airlines Arena”, după ce a căzut în urma unui contact cu un adversar și s-a lovit la gleznă! „M-am simțit bine imediat după contact, dar știu că dimineață, când mă voi trezi, voi avea probleme mari și voi simți durere”, a comentat James după victoria care o apropie pe Heat (18-6) de liderul Pacers. Interesant e că a fost a 17-a victorie consecutivă a lui Heat în fața unui adversar din Vest, la trei victorii de recordul stabilit de Boston Celtics în 1973!
În ritmul actual, Bulls nu va intra în play-off. Care va fi strategia managementul „taurilor” fără Rose?
Ce dezastru pentru Chicago!
Ruptura de menisc suferită de Derrick Rose, pe 24 noiembrie, într-un meci cu Portland Trail Blazers, a semnat, practic, sentința acestui sezon pentru Chicago Bulls. Dintr-o echipă cu pretenții, care spera să ajungă în primele 3 din Est, Bulls s-a transformat în Cenușăreasa conferinței. Chiar dacă nu poate să rivalizeze cu Milwaukee Bucks sau Philadelphia 76ers în coada clasamentului, Bulls a pierdut șapte din ultimele nouă meciuri, având o medie de 79,5 puncte marcate pe meci în ultimele 6 partide! Catastrofal! Nici aseară lucrurile n-au stat mai bine pentru „tauri”. Chiar pe teren propriu, Bulls a cedat în fața uneia dintre echipele cu cele mai slabe recorduri în deplasare, Orlando Magic, scor 82-83. Cele 26 de puncte marcate de Luol Deng nu au fost de ajuns, totul datorită lipsei de experiență și de valoare a conducătorilor de joc Marquis Teague și D.J. Augustin, care îl înlocuiesc pe Rose.
Carmelo Anthony (centru) nu înțelege cum Knicks poate să piardă meciuri atât de ușor
New York, încă un eșec acasă
Nici lui New York Knicks nu îi merge mai bine. Când zvonurile privind o eventuală demitere a antrenorului Mike Woodson se intensifică, Knicks a mai pierdut un meci! Din nou pe teren propriu, acolo unde are un record catastrofal, 4-9! De data aceasta, „călău” a fost Washington Wizards, echipă care venea după patru eșecuri consecutive. După un meci extrem de strâns, în care cele două echipe au schimbat conducerea de nenumărate ori, Wizards a apăsat pe accelerație în final, iar Bradley Beal (21 de puncte) a adus victoria lui Washington după o fază în care defensiva new-yorkeză nu a avut idee ce se întâmplă. Degeaba a avut Carmelo Anthony (32 de puncte, 5 recuperări, 3 assisturi, 4 capace) un meci excelent! Knicks (7-17) a pierdut din nou și rămâne pe 13 în Est. În schimb, Wizards (10-13) a revenit din nou în primele 8, fiind pe locul 6! În celălalt meci al serii, Boston Celtics (12-14) a trecut cu 101-97 pe teren propriu de Minnesota Timberwolves (12-13).