Obreja s-a retras!

Rudel Obreja (foto) a făcut pasul înapoi, pentru a nu implica
boxul amator românesc în diferendul său cu forul internațional
(AIBA).
De ieri, FR de Box are un nou șef, unul cu delegație. La propunerea
lui Obreja, prerogativele președintelui, pe parte de amatori, vor
fi preluate prin delegație de competență de vicepreședintele Vasile
Câtea. „Am apelat la această soluție pentru a nu afecta activitatea
boxului. Degrevat de aceste sarcini oficiale, îmi pot duce mai
departe războiul în justiție cu cei care mă vânează de la AIBA”, a
declarat Obreja. Vasile Câtea, primul campion de box profesionist
al României, va semna documentele de preluare a prerogativelor
săptămâna viitoare. „Îl vom prijini în continuare moral pe Rudel
Obreja”, a punctat Câtea.
Obreja a intrat în conflict cu șefii AIBA la Olimpiada din 2008,
când a acuzat o manipu­lare a arbitrilor. Penalizat doi ani pentru
că a organizat ilegal o conferință de presă în Beijing, Obreja s-a
trezit anul acesta cu o sancțiune record: 11 ani de suspendare. La
această decizie unicat au făcut apel nu doar Rudel Obreja, ci chiar
și șefii AIBA, considerând-o prea aspră.

Publicat: 30 01. 2010, 11:42
Actualizat: 30 01. 2010, 11:44