Pivotul echipei Houston Rockets, Yao Ming, a fost operat cu succes la piciorul stâng, marți, la Memorial Hermann Hospital (Houston). Chinezul, operat de doctorii Tom Clanton și Bill McGarvey, speră ca intervenția să-i relanseze cariera din Campionatul profesionist de baschet (NBA) în 2010, chiar dacă va fi pus în ghips și va folosi cârje cel puțin șapte-opt săptămâni.
Yao Ming, cu o înălțime de 2,28 m, a reușit în cariera sa din NBA o medie de 19,1 puncte și a fost selectat de șapte ori pentru All Star Game. Sportivul va rămâne internat încă câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER