Oradea deschide balul în playoff cu o victorie!** CSM Oradea – „U” Mobitelco Cluj, 77-63
CSM Oradea s-a impus astăzi în fața Universității Cluj cu scorul de 77-63. Pentru ocupanta locului 2 în sezonul regulat cel mai bun marcator a fost Franklin, cu 17 puncte, urmat îndeaproape de Pesic, cu 16. De cealaltă parte s-a făcut remarcat Djapa, cu 24 de puncte. Meciul a început entuziasmant pentru clujeni, pivotul Djapa reușind două coșuri de la 3 puncte. Eforturile lui Pesic, care a reușit să marcheze șapte puncte, s-au dovedit insuficiente, scorul primului sfert fiind 11-15.
Cei de la „U” Mobitelco au rămas, pe urmă, doar cu un început bun. Orădenii au declanșat repede cursa de urmărire, iar Franklin și Pesic și-au condus treptat echipa spre reușită. Gazdele au preluat conducerea chiar din sfertul doi, când au dus scorul la 34-27. Acest avantaj s-a dovedit apoi a fi o fortăreață greu de cucerit pentru jucătorii lui Bavcevic, care au pierdut multe mingi pe faza de atac, pasând greșit și depășind uneori chiar și cele 24 de secunde de atac. Sfertul trei le-a mai adus, astfel, un punct avantaj orădenilor: 51-43.
Ultimul sfert a părut, pentru o bună perioadă de timp, să nu mai aibă nicio miză. CSM-ul se distanțase la peste 10 puncte, însă, în ultimele minute, „U” a reușit să se apropie. A urmat astfel un joc al faulturilor intenționate, din care cinci jucători (Comagic, Stefanovic, Ross, Barnette, Djapa) au ieșit de pe teren, fiind eliminați din cauza celor cinci greșeli personale acumulate. Cu toate acestea, oaspeții nu au reușit să se apropie la mai puțin de 7 puncte, după care CSM-ul a mers cu pași lenți spre prima victorie din playoff, scor 77-63, care le conferă avantajul de 1-0 în seria cu „U” Mobitelco.
Articol publicat de Mihai CINPOERU