Pentru Kobe și pentru play-off!** Lakers a câștigat cu Spurs
Los Angeles Lakers a mai făcut un pas mare către calificarea în play-off, după ce s-a impus aseară cu 91-86 pe teren propriu cu San Antonio Spurs, la primul meci fără Kobe Bryant, care și-a rupt tendonul lui Ahile sâmbătă.
Howard a fost omul meciului
Sâmbătă, „Staples Center” din Los Angeles a înlemnit atunci când Kobe Bryant a fost scos pe brațe în timpul meciului cu Golden State Warriors, câștigat de Lakers cu 118-116. „Ce se întâmplă cu Kobe? El nu poate să iasă doar pentru că s-a lovit ușor”. Reacțiile au fost mixte dar au încetat în momentul în care presa a anunțat ce se întâmplase de fapt. „Ruptură la tendonul lui Ahile, adică sezon încheiat. Urmează o pauză de minimum șase luni pentru Kobe”, a fost diagnosticul dur. Imediat, jucătorii lui Lakers au hotărât că trebuie să câștige meciul cu Spurs de aseară chiar pentru Kobe, omul care a crezut permanent într-o calificare în play-off ce părea de neatins. Dar acum, cu un meci înainte de finalul sezonului regulat, Lakers mai are nevoie de fie o victorie acasă cu Houston Rockets, fie de cel puțin un eșec în ultimele două meciuri ale lui Utah Jazz (ambele în deplasare, cu Minnesota Timberwolves și Memphis Grizzlies).
Totul după ce Lakers s-a descurcat și fără Kobe și i-a administrat o înfrângere lui San Antonio Spurs, scor 91-86. A fost meciul pivotului Dwight Howard (foto dreapta, 26 de puncte, 17 recuperări), care a rezistat strategiei de a fi faultat din cauza procentajului slab de la linia de aruncări libere. Steve Blake a adăugat 20 de puncte pe tabelă, în timp ce rezerva Antawn Jamison și-a făcut datoria, reușind 15 puncte și 6 recuperări. În schimb, la Spurs, care a pierdut al șaselea meci consecutiv în deplasare, Tim Duncan (23 de puncte, 10 recuperări) a fost cel mai bun om, în timp ce Tony Parker (4 puncte, 4 recuperări, 8 pase decisive) a fost invizibil. Astfel, Lakers a ajuns la un record de 44 de victorii și 37 de înfrângeri, cel mai bun pe care l-au atins californienii în întregul sezon. Spurs (58-22) au strâns al treilea eșec din ultimele cinci meciuri și, cel mai probabil, vor începe play-off-ul de pe locul secund, fiind greu de crezut că Oklahoma City Thunder (59-21) va pierde două meciuri la rând pentru a cădea de pe primul loc.
Knicks și-a asigurat locul 2 în Est
Dacă Lakers se chinuie să prindă play-off-ul, New York Knicks a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai în formă echipe din NBA, învingând-o fără nicio emoție aseară pe Indiana Pacers, scor 90-80. A fost victoria care a asigurat locul 2 în sezonul regulat în Est pentru Knicks (53-27), new-yorkezii distanțându-se la patru victorii de Pacers (49-31), cu două meciuri rămase de disputat în sezon. Deși Carmelo Anthony s-a lovit la umăr și nu a mai evoluat în ultimul sfert, superstarul lui Knicks a terminat meciul cu 25 de puncte și 5 recuperări, greul fiind preluat în ultimele 12 minute de rezervele Chris Copeland (foto sus, dreapta, 20 de puncte) și J.R. Smith (15 puncte, 8 recuperări). Totuși, new-yorkezii continuă să aibă probleme, Tyson Chandler, Kenyon Martin și Amar”e Stoudemire fiind accidentați, doar Martin putând să revină până la începutul seriei de play-off cu, cel mai probabil, Boston Celtics. În schimb, tehnicianul Frank Vogel nu găsește cheia înfrângerilor pentru Pacers, care au pierdut al patrulea meci din ultimele cinci. Aseară, starul Paul George (9 puncte, 7 recuperări, 11 pase decisive) nu a fost într-o seară bună, la fel ca și pivotul Roy Hibbert (4 puncte, 10 recuperări). Cel mai probabil, în primul tur de play-off, Indiana va da peste Chicago Bulls.
S-au răzbunat pe Bulls
Miami Heat și-a luat ieri revanța în fața echipei care i-a interrupt seria de 27 de meciuri consecutive câștigate la sfârșitul lui martie. Aseară, câștigătoarea sezonului regulat din Est s-a impus cu 105-93 în fața lui Chicago Bulls, după un meci în care ambele echipe au dat ce au avut mai bun, nemenajându-se cu doar câteva zile înainte de startul play-off-ului. Cu LeBron James (foto sus, stânga, 24 de puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive), Dwayne Wade (22 de puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive) și Chris Bosh (12 puncte, 9 recuperări) în teren încă din primul minut, Heat nu a mai căzut pradă tacticii lui Bulls, care a încercat din nou un joc fizic și o defensivă puternică. A fost atât o răzbunare, cât și o repetiție tactic pentru play-off, antrenorul Erik Spoelstra anunțând că nici James, nici Wade nu vor juca în meciul de diseară cu Cleveland Cavaliers. Heat a câștigat cel de-al 36-lea meci din cele 40 disputate acasă și cel de-al 64-lea din 80 în acest sezon, asigurându-și avantajul terenului propriu pe toată durata play-off-ului.
Denver rămâne în cursa pentru locul trei
Denver Nuggets a reușit să câștige meciul de aseară cu Portland Trail Blazers, scor 118-109 și a doborât recordul de victorii al francizei într-un sezon (55), dar și pe cel de victorii pe teren propriu într-un sezon (37). Totuși, a fost o victorie care ar putea-o costa scump pe Denver, după ce extrema de forță Kenneth Faried (foto, în centru) și-a luxat glezna după doar trei minute și ar putea rata primele meciuri din play-off. Este a doua „victimă” a lui Denver din ultimele 10 zile, echipa lui George Karl pierzându-l și pe italianul Danilo Gallinari, care și-a rupt ligamentele încrucișate. Totuși, accidentarea lui Faried nu le-a pus probleme celor de la Nuggets, care au beneficiat de meciul excelent făcut de Andre Iguodala (28 de puncte, 7 recuperări, 9 pase decisive), dar și de jocul bun realizat de debutantul Evan Fournier (24 de puncte, 4 recuperări). Nuggets (55-25), care joacă diseară cu Milwaukee Bucks, rămâne pe trei, cu o victorie în fața urmăritoarelor din Vest, LA Clippers (54-26) și Memphis Grizzlies (54-26).
Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA
Toronto Raptors – Brooklyn Nets 93-87
Philadelphia 76ers – Cleveland Cavaliers 91-77
Houston Rockets – Sacramento Kings 121-100
New Orleans Hornets – Dallas Mavericks 89-107