Le Bron James a devenit cel mai tânăr baschetbalist din istoria NBA care a atins granița celor 24.000 de puncte. La 30 de ani și 17 zile, jucătorul lui Cleveland Cavaliers l-a devansat la acest capitol pe Kobe Bryant (LA Lakers), care atinsese borna la 31 de ani 75 de zile.
LeBron James a fost principalul marcator al echipei sale în partida cu LA Clippers, pe care Cleveland a câștigat-o, sâmbătă dimineață, cu 126-121. Vedeta celor de la „Cavs” a realizat 32 de puncte.
LeBron James a devenit al doilea jucător, după Kobe Bryant, care a reușit 24.000 de puncte, 6.000 de recuperări și 6.000 de pase decisive. Performanța baschetbalistului de la Cleveland va fi greu de doborât în următorii ani. Primul jucător care îi poate amenința supremația este Kevin Durant. Componentul echipei Oklahoma City Thunder a realizat 15.000 de puncte până la vârsta de 26 de ani.
Dacă LeBron James continuă să facă senzație sub panou, în schimb, echipa la care a revenit după cinci sezoane, Cleveland Cavaliers, ocupă abia locul 6 în Conferința de Est.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER