Un simbol al baschetului dinamovist, Stojadin „Stole” Markovic a jucat aproape 13 ani în România, punând ghetele în cui la 42 de ani. Sârbul, născut în Sabac, este cel mai longevic străin din istoria Diviziei A, petrecând 12 ani la Dinamo și aproape o jumătate de sezon la BC Timișoara. Markovic a început baschetul la 12 ani, iar la 16 ani, în 1985, a debutat la echipa de seniori Zorka Sabac în Divizia B a fostei Iugoslavii. Cu aceiași echipă, în 1989, a debutat în Divizia A a aceleiași țări. A evoluat la echipa din Sabac până în 1995, când s-a transferat în liga a doua din Franța la Bondy 93, unde a rămas două sezoane. Înainte de a ajunge în România a jucat un an, între 1997 și 1998, la Beobanka Belgrad. Stojadin Markovic a absolvit școala de antrenori „Borislav Stankovic” din Belgrad.
În 1998 ați ajuns la Dinamo București după un an petrecut în Serbia la Beobanka. Cum s-a întâmplat să ajuneți în România la Dinamo, vă mai amintiți cu ce gânduri ați venit? V-ați fi imaginat că o să rămâneți aproape 13 ani? La Dinamo am venit întâmplător. Finul meu s-a întâlnit în Belgrad cu un impresar care l-a întrebat dacă știe un jucător liber pe post de aruncător. Așa am ajuns la Dinamo. A fost prima mea întâlnire cu România. Am fost sceptic când am ajuns la București pentru că am văzut mulți aurolaci și boschetari. Am crezut că o să rămân până la sfârșitul campionatului (iunie 1999), dar din păcate în Serbia a avut loc bombardarea de către NATO și cu o ofertă pe care am primit-o de la Dinamo pentru prelungirea contractului am rămas încă un an. Nici atunci n-am creazut că o să rămân 12 ani.
În 2003 ați câștigat titlul cu Dinamo și ati fost desemnat cel mai bun jucătror străin din campionat, puteți să ne povestiți cum a fost acel sezon, cum ați trăit câștigarea titlului? A fost cel mai mare succes sportiv al meu. Am avut o echipă foarte bună. Am fost ca niște frați, gașcă adevarată. Cred că omogenitatea echipei a fost principalul avantaj al nostru pentru câștigarea campionatului. Bineînțeles odată cu câștigarea campionatului a venit și titlul de cel mai bun jucător străin din România. Sunteți cel mai longeviv jucător străin din istoria Diviziei A, credeți că vă poate atinge sau bate cineva recordul, în condițiile în care majoritatea străinilor vin și pleaca destul de ușor? Sper că o să apară un jucător străin care o să bată „recordul” meu. Nu cred că este benefic acest du-te vino pentru baschetul românesc pentru că în fiecare an trebuie să se construiască echipa din nou. Eu cred că jucătorii străini buni stau mai mult decât un an de zile în România, de exemplu Marjanovic, Bubanja, Cepulis, Elliot.
Cum a fost despărțirea de Dinamo în 2010, când ați mers la CS Otopeni? Regretați acel pas, având în vedere cum s-a încheiat acea experiență? Nu a fost ușoară despărțirea de Dinamo, mai ales din punct de vedere sentimental. Totuși am petrecut la Dinamo 12 ani. Nu regret pasul făcut, deoarece nu știam că la Otopeni o să am de lucru cu anumite persoane care nu s-au ținut de ceea ce au promis.
În ciuda problemelor financiare și pe toate planurile de la Dinamo din ultimele sezoane, ați luptat alături de Claudiu Fometescu până în ultimele secunde ale decisivului cu SCM Craiova pentru a salva echipa de la retrogradare, ce v-a motivat să nu renunțați? Dinamo, cea mai titrată echipă din România, cu 22 de titluri, lipsește acum din Divizia A, este campionatul românesc incomplet fără Dinamo? După plecarea de la Otopeni la insistențele lui Fometescu și a domnului Eugen Coliță, vicepreședinte al lui Dinamo, fără de care nu exista echipa de baschet Dinamo, m-am întors să ajut echipa în lupta pentru evitarea retrogadării. Din păcate nu a fost de ajuns. Campionatul românesc nu este incomplet fără Dinamo pentru că Dinamo își merită soarta
Steaua Turabo a reușit în acest sezon să aducă oameni la sală la meciuri de baschet, credeți că mai știe Bucureștiul să iubească baschetul? Baschetul în București a existat doar prin prizma derbiurilor Dinamo-Steaua. Din păcate Steaua a lipsit 10 ani de pe scena principală și acum lipsește Dinamo. În toți anii petrecuți la Dinamo doar la meciurile cu Arad era sala plină, în rest doar familii, prieteni și prietene.
Practic v-ați încheiat cariera la Timișoara, cum ați descrie episodul BC Timișoara? Cu ce planuri ați mers acolo, în ce condiții ați plecat? La chemarea lui Dragan Petricevic am ajuns la Timișoara să ajut echipa și pe Dragan cu experiența mea. Din păcate rezultatele n-au fost satisfăcatoare și ne-am despărțit pe cale amiabilă. Chiar dacă am petrecut doar 3 luni acolo, Timișoara o să aibă un loc special în inima mea pentru că acolo baschetul este iubit și suporterii se pricep la baschet. Cu care jucători de la Dinamo v-a făcut cea mai mare plăcere să jucați? Care ați zice că au fost cei mai buni jucători din Divizia A pe care i-ați avut ca adversari? Cu Claudiu Fometescu, Liviu Caraiani, Virgil Căruțașu, printre jucătorii români și cu Miljan Marjanovic și Radomir Simic printre jucătorii străini.Ca adversari cei mai bun jucători din Divizia A au fost Miljan Marjanovic (când juca la Arad) și regretatul Toni Alexe. Dupa ce v-ați despărțit de Timișoara, v-ați întors în Serbia. Regretați că ați părăsit România după atâța timp, cum a fost mutarea pentru familia dumneavoastră, copiii crescând în România până acum? Cu ce vă ocupați acum, ce planuri de viitor aveți? Ați reveni în România în calitate de antrenor daca ați avea o ofertă? Bineînțeles că regret, dar asta e viața. A fost o mutare foarte grea și pentru mine și pentru familia mea. Spre fericirea mea copiii s-au acomodat foarte repede, ceea ce a fost cel mai important pentru mine. Momentan sunt antrenor la o școală de baschet până în vară. Toate planurile mele de viitor sunt legate de baschet pentru că am dedicat 30 de ani din viață sportului pe care îl iubesc foarte mult. Dacă o să am ofertă din Romania o să mă întorc cu mare plăcere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER