Poveste de viață: „Bombardarea Serbiei m-a ținut în 1999 în România”

Un simbol al baschetului dinamovist, Stojadin „Stole” Markovic
a jucat aproape 13 ani în România, punând ghetele în cui la 42 de
ani. Sârbul, născut în Sabac, este cel mai longevic străin din
istoria Diviziei A, petrecând 12 ani la Dinamo și aproape o
jumătate de sezon la BC Timișoara. Markovic a început baschetul la
12 ani, iar la 16 ani, în 1985, a debutat la echipa de seniori
Zorka Sabac în Divizia B a fostei Iugoslavii. Cu aceiași echipă, în
1989, a debutat în Divizia A a aceleiași țări. A evoluat la echipa
din Sabac până în 1995, când s-a transferat în liga a doua din
Franța la Bondy 93, unde a rămas două sezoane. Înainte de a ajunge
în România a jucat un an, între 1997 și 1998, la Beobanka Belgrad.
Stojadin Markovic a absolvit școala de antrenori „Borislav
Stankovic” din Belgrad.

În 1998 ați ajuns la Dinamo București după un an petrecut
în Serbia la Beobanka. Cum s-a întâmplat să ajuneți în România la
Dinamo, vă mai amintiți cu ce gânduri ați venit? V-ați fi imaginat
că o să rămâneți aproape 13 ani?
La Dinamo am venit întâmplător. Finul meu s-a întâlnit în Belgrad
cu un impresar care l-a întrebat dacă știe un jucător liber pe post
de aruncător. Așa am ajuns la Dinamo. A fost prima mea întâlnire cu
România. Am fost sceptic când am ajuns la București pentru că am
văzut mulți aurolaci și boschetari. Am crezut că o să rămân până la
sfârșitul campionatului (iunie 1999), dar din păcate în Serbia a
avut loc bombardarea de către NATO și cu o ofertă pe care am
primit-o de la Dinamo pentru prelungirea contractului am rămas încă
un an. Nici atunci n-am creazut că o să rămân 12 ani.

În 2003 ați câștigat titlul cu Dinamo și ati fost desemnat
cel mai bun jucătror străin din campionat, puteți să ne povestiți
cum a fost acel sezon, cum ați trăit câștigarea
titlului?
A fost cel mai mare succes sportiv al meu. Am avut o echipă foarte
bună. Am fost ca niște frați, gașcă adevarată. Cred că omogenitatea
echipei a fost principalul avantaj al nostru pentru câștigarea
campionatului. Bineînțeles odată cu câștigarea campionatului a
venit și titlul de cel mai bun jucător străin din România.

Sunteți cel mai longeviv jucător străin din istoria Diviziei A,
credeți că vă poate atinge sau bate cineva recordul, în condițiile
în care majoritatea străinilor vin și pleaca destul de
ușor?
Sper că o să apară un jucător străin care o să bată „recordul” meu.
Nu cred că este benefic acest du-te vino pentru baschetul românesc
pentru că în fiecare an trebuie să se construiască echipa din nou.
Eu cred că jucătorii străini buni stau mai mult decât un an de zile
în România, de exemplu Marjanovic, Bubanja, Cepulis, Elliot.

Cum a fost despărțirea de Dinamo în 2010, când ați mers la
CS Otopeni? Regretați acel pas, având în vedere cum s-a încheiat
acea experiență?
Nu a fost ușoară despărțirea de Dinamo, mai ales din punct de
vedere sentimental. Totuși am petrecut la Dinamo 12 ani. Nu regret
pasul făcut, deoarece nu știam că la Otopeni o să am de lucru cu
anumite persoane care nu s-au ținut de ceea ce au promis.

În ciuda problemelor financiare și pe toate planurile de la
Dinamo din ultimele sezoane, ați luptat alături de Claudiu
Fometescu până în ultimele secunde ale decisivului cu SCM Craiova
pentru a salva echipa de la retrogradare, ce v-a motivat
să nu renunțați? Dinamo, cea mai titrată echipă din România, cu 22
de titluri, lipsește acum din Divizia A, este campionatul românesc
incomplet fără Dinamo?
După plecarea de la Otopeni la insistențele lui Fometescu și a
domnului Eugen Coliță, vicepreședinte al lui Dinamo, fără de care
nu exista echipa de baschet Dinamo, m-am întors să ajut echipa în
lupta pentru evitarea retrogadării. Din păcate nu a fost de ajuns.
Campionatul românesc nu este incomplet fără Dinamo pentru că Dinamo
își merită soarta

Steaua Turabo a reușit în acest sezon să aducă oameni la
sală la meciuri de baschet, credeți că mai știe Bucureștiul să
iubească baschetul?
Baschetul în București a existat doar prin prizma derbiurilor
Dinamo-Steaua. Din păcate Steaua a lipsit 10 ani de pe scena
principală și acum lipsește Dinamo. În toți anii petrecuți la
Dinamo doar la meciurile cu Arad era sala plină, în rest doar
familii, prieteni și prietene.

Practic v-ați încheiat cariera la Timișoara, cum ați
descrie episodul BC Timișoara? Cu ce planuri ați mers acolo, în ce
condiții ați plecat?
La chemarea lui Dragan Petricevic am ajuns la Timișoara să ajut
echipa și pe Dragan cu experiența mea. Din păcate rezultatele n-au
fost satisfăcatoare și ne-am despărțit pe cale amiabilă. Chiar dacă
am petrecut doar 3 luni acolo, Timișoara o să aibă un loc special
în inima mea pentru că acolo baschetul este iubit și suporterii se
pricep la baschet.

Cu care jucători de la Dinamo v-a făcut cea mai mare plăcere să
jucați? Care ați zice că au fost cei mai buni jucători din Divizia
A pe care i-ați avut ca adversari?
Cu Claudiu Fometescu, Liviu Caraiani, Virgil Căruțașu, printre
jucătorii români și cu Miljan Marjanovic și Radomir Simic printre
jucătorii străini.Ca adversari cei mai bun jucători din Divizia A
au fost Miljan Marjanovic (când juca la Arad) și regretatul Toni
Alexe.

Dupa ce v-ați despărțit de Timișoara, v-ați întors în Serbia.
Regretați că ați părăsit România după atâța timp, cum a fost
mutarea pentru familia dumneavoastră, copiii crescând în România
până acum? Cu ce vă ocupați acum, ce planuri de viitor aveți? Ați
reveni în România în calitate de antrenor daca ați avea o
ofertă?
Bineînțeles că regret, dar asta e viața. A fost o mutare foarte
grea și pentru mine și pentru familia mea. Spre fericirea mea
copiii s-au acomodat foarte repede, ceea ce a fost cel mai
important pentru mine. Momentan sunt antrenor la o școală de
baschet până în vară. Toate planurile mele de viitor sunt legate de
baschet pentru că am dedicat 30 de ani din viață sportului pe care
îl iubesc foarte mult. Dacă o să am ofertă din Romania o să mă
întorc cu mare plăcere.