Prea mici pentru FIBA EuroCup!** CSM Satu Mare – BLMA Montpellier 67-77 (32-41)
Sala LPS Satu Mare a fost în această seară gaza celui mai important eveniment, debutul baschetbalistelor în FIBA EuroCup. Elevele lui Dan Fleșeriu nu au reușit să se impună în fața vice-campioanei Franței, BLMA Montpellier.’
Sportivele CSM-ului au început partida puțin speriate parcă de experiența și valoarea adversarelor și au pierdut primul sfert cu scorul de 13-26. Începând cu sfertul al doilea al primei reprize, sătmărencele s-au descurcat foarte bine și au demonstrat că pot ține piept unei asemenea echipe valoroase, scor 19-15. La pauză adversarele au avut un avantaj de 9 puncte, scor 32-41.
Fetele au ieșit parcă mult mai motivate de la vestiare, iar după mai multe egaluri în sfertul trei, 47-47, 49-49, 51-51, 55-55, au reușit să câștige cu scorul de 23 – 16. În ultima parte a jocului, sportivele noastre și-au pierdut din concetrare, făcând mai multe greșeli atât în atac, cât și în aparare și le-au cedat sfertul patru adversarelor cu scorul de 12-20. Astfel, victoria a fost obținută de echipa Franței cu scorul de 67-77.
„Deși statistic vorbim, diferența de valoare era extrem de mare între cele două echipe, pe teren am reușit să limităm și să jucăm în aproape 30 de minute de la egal la egal cu ele. Am reușit să revenim de fiecare dată și am pierdut jocul în sfertul patru pe câteva greșeli care denotă lipsa de experiență. Avem nevoie de genul acesta de meciuri puternice ca să creștem valoarea echipei și vom vedea cu totul la finalul campionatului. Diferența de buget este de 12 ori mai mare, au în jur de 12 milioane de euro pe an, noi nu avem nici 10%. Nu cred că se pune problema să ajungem atât de sus, decât dacă vom avea bugetul acesta”, a declarat Dan Fleșeriu.
„A fost un meci dificil deoarece am avut de străbătut un drum lung, ne-am oprit în Paris, în București fetele au fost puțin obosite. CSM Satu Mare este o echipă bună și fetele s-au descurcat bine”, a declarat scurt antrenorul francez, Valery Demory.
„A fost un meci greu, am jucat cu o echipă foarte puternică și cred că am făcut un joc bun având în vedere că a fost primul în această mare competiție, FIBA Eurocup. Fetele au mai multă experiență decât noi și cred că la următorul meci vom simți ce avem de făcut și vom juca mai bine decât cum am făcut-o astăzi. Am început meciul cu puțină teamă, dar ne-am revenit pe parcurs, dar asta nu se va întâmpla la următorul meci”, a declarat jucătoarea CSM-ului, Andreea Orosz.
Pentru CSM Satu Mare au evoluat: Khadijah Whittington cu 14 puncte, Annemarie Părău și Dara Kovacevic câte 12, Hajnalka Szlimak și Shanika Freeman câte 10, Andreea Orosz 6, Rada Giurgiu 3, Monica Ivan și Renata Szmutku.
Articol publicat de Veronica Hodas