Prezentare cu cântec… pentru Popescu!** BC Timișoara-Energia Rovinari 77-62

Una dintre noile achiziții ale timișorenilor, Bogdan Popescu, venit de la Steaua, s-a „bucurat” de un tratament special la primul joc în Banat.

Victoria bănățenilor de la BC Timișoara la prezentarea lotului cu Energia Rovinari a fost parțial umbrită de gesturile unor fani. Câțiva suporteri ai „alb-violeților” nu au uitat manifestările lui Bogdan Popescu din meciul „leilor” cu Steaua în sezonul trecut. Fanii l-au admonestat încă din startul jocului. „Aici nu ai ce căuta”, a fost mesajul acestora. După intervenția forțelor de ordine spiritele păreau să se fi calmat. Totuși Popescu a rămas în colimator, iar la final unul dintre „ultrași” l-a lovit în braț pe jucător. Cu toate acestea Popescu nu a ripostat, fiind hotărât să treacă peste eveniment.

În februarie BC Timișoara a învins în extremis Steaua Turabo cu 68-67, Popescu fiind printre jucătorii oaspeți care au protestat la adresa arbitriilor la final, când situația putea degenera.

BC Timișoara a învins în al doilea meci al Cupei Timișoara pe Energia Rovinari cu 77-62. Popescu a fost chiar cel mai bun marcator alături de Zlatko Jovanovic, ambii cu câte 15 puncte. „Leii din Banat” și-au condus adversarii pe toată durata partidei iar mâine vor juca în finala mare cu sârbii de la Vojvodina Novi Sad. Aceștia din urmă au trecut în primul joc de CSU Sibiu cu 93-72.

„Am câștigat meciul, pe mine mă interesează echipa și nu altceva. S-a și uitat, nu are importanță. Eu am venit aici să fac treabă și muncim pentru echipa asta, îmi văd de treabă. O să câștigăm meciuri, o să fie bine. Eu nu am nicio problemă, aș discuta cu suporterii. Eu lupt pentru echipa la care sunt și voi da 100%, asta fac întotdeauna, și când eram la Steaua și când eram la Rovinari sau unde eram prin Germania. Că am eu echipă favorită și acolo am crescut și e iubirea mea, asta e altceva, nu are legătură cu ce fac acum. Mă așteptam ca Rovinariul să fie mai puternici, cred că sunt la începutul pregătirii și încă nu s-au pus la punct. Dacă o să rămână așa o să le fie foarte greu… Dacă nu ne concentrăm asupra recuperării ne va fi foarte greu, sârbii sunt foarte înalți. Dacă facem 40 de recuperări pe meci ajungem sigur în primele cinci”, a declarat la final Bogdan Popescu.

„Trebuie să fim mai agresivi, încă suntem în plină perioadă de pregătire. Va conta săptămâna viitoare ce facem. Am dat șanse jucătorilor tineri, să poată juca mai târziu. Am auzit povestea, că fanii vorbeau, nu știu ce s-a întâmplat cu siguranță nu e bine. I-am spus lui Popescu să fie puternic și sunt sigur că va lupta pentru această echipă. Sper că situația se va schimba. A fost lovit? Vom vedea ce putem face… Meci greu mâine, sârbii sunt tineri și puternici, vom face un efort să câștigăm. Obiectivul meu e să câștig fiecare joc. Nu vreau să vorbesc despre ce va fi în viitor”, a spus și Pedrag Badnjarevic, noul antrenor al lui BC Timișoara.

O nouă echipă practic!

„Leii din Banat” au ambiții mari în noul sezon, obiectivul declarat e ca echipa să intre în primele patru dar transferurile arată că nici lupta la titlu nu e exclusă. Dacă timișorenii s-au despărțit de Rade Dzambic sau Milos Pesic, jucători reprezentativi în ultimii ani, la achiziții s-a plusat cu multe nume importante. Printre acestea se numără Branko Cuic (campion cu U Cluj), Archie Dominique (din NCAA) și Robert Sarovic (din Cehia). Practic bănățenii pornesc la drum cu un staff și o echipă nou dar din care nu puteau lipsi un Dan Păltinișan sau Nenad Markovic.

Iată lotul complet al echipei:

– fundași:
Zlatko Jovanovic (n. 15-01-1984), nr. 5, 1.81 metri, 85 kilograme, bosniac
Branko Cuic (n. 08-03-1978), nr. 55, 1.97 metri, 91 kilograme, sârb
Ionel Dodoc (n. 10-04-1985), nr.11, 1.92 metri, 82 kilograme
Zoran Milencovici (n. 28-03-1991), nr. 4, 1.88 metri, 78 kilograme
Dragoș Andrei (n. 25-01-1987), nr. 7, 1.86 metri, 82 kilograme

– extreme:
Bogdan Popescu (n. 27-11-1978), nr. 15, 1.98 metri, 109 kilograme
Nenad Markovic (n. 23-06-1980), nr. 10, 1.99 metri, 94 kilograme, căpitan, sârb
Petru Czmor (n. 14-09-1979), nr. 13, 2.02 metri, 90 kilograme
Leonard Filip (n. 31-07-1993), nr. 6, 2.00 metri, 95 kilograme
Dominic Archie (n. 19-02-1987), nr. 21, 1.99 metri, 93 kilograme, american

– pivoți:
Robert Sarovic (n. 28-06-1978), nr. 42, 2.05 metri, 110 kilograme, sârb-german
Dan Păltinișanu (n. 30-11-1979), nr. 33, 2.08 metri, 115 kilograme
Alexandru Mihuți (n. 02-10-1988), nr. 32, 2.05 metri, 100 kilograme
George Toth (n. 12-10-1992), nr. 12, 2.10 metri,

– antrenori:
Predrag Badnjarevic (principal), sârb
Milorad Perovic (asistent), sârb

Articol scris de Cornel BIHOLARI

Publicat: 09 09. 2011, 22:54
Actualizat: 09 09. 2011, 22:55