Prezentare de modă a sportivelor înainte de All Star Game
Organizatorii All Star Game la baschet feminin, programat pentru
data de 27 martie, la Dej, au anunțat că meciul demonstrativ va fi
precedat de momente mai multe evenimente, printre care se numără o
prezentare de modă la care vor participa componentele celor două
echipe, Nord și Sud.
La fel ca în edițiile anterioare, All Star Game 2011 va fi
precedat și de un meci demonstrativ de Old Star, în care vor
participa fostele glorii ale echipei locale Someșul Dej, și de mai
multe dispute de minibaschet. De asemenea, vor avea loc și diverse
concursuri interactive și dansuri ale majoretelor.
Antrenorul coordonator al loturilor feminine de baschet,
Svetlana Drăgușin, a promis că All Star Game va fi un spectacol
deosebit. „Atunci când am vorbit cu fostele mele colege de
la Dej, m-au trecut fiorii. Îmi amintesc că am mai fost acolo la un
All Star Game, în urmă cu câțiva ani, iar eu evoluam la Nord și
doamna președinte Tocală la Sud. Pentru noi sunt multe amintiri
acolo. Vom avea concursuri de miss, concursuri pentru copii, o
prezentare de modă cu componentele celor două echipe. Va fi un
spectacol deosebit. Personal, abia aștept să joc un baschet cu
fetele în Dej„, a spus Drăgușin.
Președintele FR Baschet, Carmen Tocală, a precizat că orașul
care va găzdui All Star Game a dat multe talente pentru baschetul
românesc. „Reușim și în acest an să organizăm All Star
Game. Acest eveniment este un meci demonstrativ, dar și o
recunoaștere a valorilor pe care baschetul le are și le cultivă. Am
decis ca acest meci să aibă loc la Dej, pentru că acolo am avut un
centru care a dat multe talente și jucătoare pentru lotul național
al României. Am ales Dejul pentru că o parte dintre noi am activat
într-un oraș mic cu o cultură pentru sport și pentru baschet. În
această ediție a All Star Game vom avea multe jucătoare tinere, dar
și jucătoare cu o foarte mare experiență. Prin acest eveniment ne
dorim să promovăm valorile, să arătăm că existăm și că avem de unde
să învățăm, iar pe altă parte să le arătăm copiilor că pot face
performanță în baschet și își pot depăși limitele”, a
afirmat Tocală.
Componentă a echipei naționale și a formației Rapid București,
Floriana Diaconu a declarat că All Star game înseamnă și puțină
distracție pentru jucătoarele care vor participa la acest
eveniment: „În cadrul unui astfel de eveniment, în primul rând, pe
mine mă bucură actele de caritate și întâlnirea cu colegele de la
lot. Acest meci înseamnă puțină distracție pentru noi, după anul
greu care este aproape de final”.
All Star Game la baschet feminin se va desfășura la Dej, la data
de 27 martie.
Componența celor două formații este următoarea:
Nord: Cristina Ciocan (ICIM Arad), Anca Stoenescu (BCM
Bega Danzio Timișoara), Larisa Toma (ICIM Arad), Anita Meszaros
(ICIM Arad), Ashlee Roberson (ICIM Arad), Laura Budean (BCM Bega
Danzio Timișoara), Claudia Pop (CS Municipal Satu Mare), Cherisse
Graham (ICIM Arad), Danielle Walker (Politehnica Iași), Lori Bjork
(CS Municipal Satu Mare), Monica Broșovsky-Boriga (ICIM Arad),
Alexandra Uiuiu (CSU LPS Alba Iulia). Antrenori: Nolan Stacey (ICIM
Arad) și Dan Ionescu (BCM Bega Danzio Timișoara).
Sud: Cristina
Bigică (Olimpia București), Annemarie Părău (LMK BC Sfântu
Gheorghe), Renee Walker (LMK BC Sfântu Gheorghe), Ildiko Vass (LMK
BC Sfântu Gheorghe), Florina Diaconu (Rapid București), Nevena
Saponjici (CSB Teleorman Alexandria), Tena Rene Matthews (SCM CSS
Craiova), Monica Ivan (BC Galactica Olimpia Brașov), Adina Lovasz
(Sportul Studențesc), Gabriela Cursaru (Olimpia București).
Antrenori: Mădălin Piperea (CSB Teleorman Alexandria) și Attila
Vereș (LMK BC Sfântu Gheorghe).
Componentele celor două selecționate au primit voturi din partea
fanilor (care au valorat 30 la sută), din partea reprezentanților
mass-media (30 la sută) și din partea reprezentanților Colegiului
Central al Antrenorilor (40 la sută).
Conform datelor centralizate, preferatele publicului (dintr-un
total de 2.384 de voturi) au fost Laura Budean (1.222 de voturi) și
Anca Stoenescu (1.170 de voturi), de la Nord, respectiv Alina Chivu
(990 de voturi) și Cristina Bigică (950 de voturi), de la Sud.
În cadrul conferinței de presă în care au fost prezentate
componentele All Star Game, Carmen Tocală a anunțat și lansarea
apei oficiale a FR Baschet, „Bodoc”.