Prima ediție a Cupei liceelor la baschet 3×3 by Sport Arena

Cupa liceelor la baschet 3×3 by Sport Arena (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball) s-a încheiat miercuri. Echipele liceului Anghel Saligny au dominat prima ediție a Cupei Liceelor la baschet 3×3, organizată de Sport Arena și Federația Română de Baschet în curtea Colegiului Național Sfântul Sava, impunându-se atât la masculin cât și la feminin.

 Timp de două zile s-a jucat baschet de dimineața până seara, puținele momente de pauză fiind folosite pentru concursuri de îndemânare sau aruncări. Iar creativitatea a fost la loc de cinste și în afara terenului, cu nume de echipe precum „Cantemir v-o da” sau „Sava Bien”.

 Daca mai adăugam faptul ca jucătorii au întrebat insistent când va avea loc următoarea ediție a competiție, faptul ca spectatorii au dansat si au încurajat colegii de liceu, interesul media pentru acest tip de eveniment, putem spune ca prima ediție a Cupei Liceelor la baschet 3×3 a fost un deplin succes.

 Vedete precum Bogdan Stelea, Virgil Stănescu sau DOC nu au ratat ocazia de a juca baschet în curtea școlii, așa cum o făceau pe vremea când erau la rândul lor elevi. Cei trei, alături de baschetbalistul Robert Nyakundi, coechipierul lui Stănescu la Steaua, i-au încântat pe puștii prezenți într-un meci demonstrativ, în care și-au câștigat dreptul să joace și doi liceeni, aleși în urma unor concursuri.

 La final, cei care s-au bucurat cel mai tare au fost băieții din echipa Țiganii din Saligny și fetele de la Saligny”s Finest, câștigătorii acestei prime ediții a Cupei Liceelor la baschet 3×3 by Sport Arena. O a treia echipă a liceului, Brândușele din Saligny s-a clasat pe locul al doilea la feminin. Premierea a fost efectuată de domnul Ștefan Săndulache, director al Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București.

 Peste 300 de elevi s-au bucurat în aceste două zile de o adevărate sărbătoare a baschetului în licee. S-au reaprins rivalități, s-au legat noi prietenii, s-a trecut de la agonie la extaz în meciuri pe muchie de cuțit, iar la final, toată lumea s-a reunit pentru o poză de grup devenită deja marcă înregistrată la turneele Sport Arena.

 Prima ediție a Cupei Liceelor la baschet 3×3 a fost organizată de către Sport Arena și Federația Română de Baschet, în parteneriat cu Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și susținută de Raiffeisen Bank, McDonalds și Idilis. 

Publicat: 10 04. 2014, 19:39
Actualizat: 10 04. 2014, 19:40