Baschetbalista care a smuls cele mai multe aplauze și ovații spectatorilor prezenți, vineri, în tribunele Circului Metropolitan, a fost „Rae Rae”. Adică Rae Lin D”Alie. Are doar 1,63 m, dar parcă are rachete și arcuri în picioare. Campioană mondială alături de colegele sale, la începutul verii, playmaker-ul Italiei este o veritabilă zvârlugă, cu pătrunderi explozive și alegeri surprinzătoare pe teren, care reușește imediat să ajungă la inimile oamenilor care privesc meciurile sale. S-a născut și a crescut în Statele Unite, a luat la rând sporturile cele mai iubite de americani, iar la 30 de ani a reușit cea mai importantă victorie a carierei.
La București, debutul Italiei nu a fost perfect: a învins cu 22-15 Belgia, apoi a cedat, 12-13 contra Ungariei. Rae-Rae a avut mingea în mână în ultimele secunde ale meciului cu Ungaria, dar a înscris un punct, când Italia avea nevoie de două, iar partida nu a mai mers în prelungiri. Campioana mondială a mers, totuși, mai departe, dintr-o grupă în care toate echipele au terminat cu câte o victorie. Rae-Rae a fost și la pământ, s-a luptat ca o leoaică pentru mingi și a atras atenția.
Apoi, a avut parte de prelungiri. Un 3×3 după fluierul arbitrului, care ne dă șansa să o cunoaștem mai bine, din 9 răspunsuri.
Cum ți-a schimbat viața câștigarea titlului mondial? Nu știu dacă mi-a schimbat viața, dar cu siguranță a reprezentat începutul unui capitol nou al vieții mele. Nu cred, neapărat, că a schimbat ceva, dar este o oportunitate extraordinară să ai parte de o astfel de experiență. A deschis multe oportunități. Cred că mi-a făcut viața puțin mai dinamică și, pentru asta, sunt recunoscătoare.
Cum ai descrie tu baschetul 3×3? La nivel personal – cel mai mișto sport din toate timpurile, pentru că se pliază perfect pe genul de sport care îmi place. În general, aș spune că este intens, intuitiv, este guvernat de logica „supraviețuiește cel mai puternic”, trebuie să fii dispus să îi ceri corpului tău să facă lucruri imposibile – timp de 10 minute. Joci la un ritm care este foarte, foarte ridicat și trebuie să enții constant acest ritm, pentru mult timp. Cred că, din acest punct de vedere, creează o dinamică incredibilă în cadrul echipei, cum ne adunăm, cum ne mobilizăm și cum trecem împreună peste un hop
3×3-ul vine la pachet cu muzica. Ce melodie îți dă un plus la capitolul mobilizare pe teren? Cântecul meu favorit, în momentul ăsta, aparține grupului Vessels – o trupă creștină, și se numește Wonder. Este un cântec mai lent, pe care îl pot asculta înainte de meci din playlist-ul meu. Mă calmează și, în același timp, îmi dă și multă energie. Se pune în mișcare o întreagă dinamică în momentul în care ascult acest cântec.
Venind din Statele Unite, în Italia, ce te-a șocat, ce ți s-a părut bizar? Cred că primul lucru care a fost ciudat pentru mine, dar în sens bun, a fost cât de mult timp stau acasă oamenii din Sud! Trei ore după prânz, oamenii ăștia stau acasă, petrec timp împreună, vorbesc, iar asta – pentru stilul american de viață, care este extrem de alert, este ceva incredibil. În State nu ai timp și spațiu pentru prânz. Asta a fost o chestie bună pentru mine.
Ce ai descoperit în Italia și ți-a plăcut cel mai mult? Cred că mâncarea italienească este cea mai bună din lume! Dacă nu ai fost niciodată în Italia și nu ai mâncat acolo, atunci trebuieb să pui asta pe lista ta de „dorințe”. Pur și simplu, fiecare o ar trebui să ajungă să mănânce măcar o dată în Italia! Este incredibil. Și încă un lucru care m-a impresionat: cât de mult prețuiesc cunoașterea. Cred că Europa este avidă de cunoaștere, iubesc istoria și caută să afle și să știe cât mai mult. Asta îmi place.
Calcio este nunmărul unu în Italia. Te-a cucerit și pe tine? Am și jucat fotbal, patru ani, de la 14 la 18 ani. M-am îndrăgodstit de acest sport, să îl joc. De când am ajuns în Italia am fost la câteva meciuri, dar sunt super-pasionată de baschet, așa că este chiar greu pentru mine să mai pun multă pasiune și în alt sport.
Deci, între Milan, Juventus…? Îmi place să susțin echipa locală. Acum, sunt la Bologna, așa că țin cu echipa orașului.
Care ar fi cele trei subiecte despre care ai putea vorbi ora întregi? Dumnezeu, sport și psihologie.
Știai ceva despre România înnainte de a ajunge aici? Au fost câteva hituri care au făcut senzație în Italia, fotbaliști… Nu știam nimic. Dar îmi place să aflu lucruri noi despre locurile în care merg,
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER