Programul Stelei în grupa F a FIBA Eurochallenge

Baschetbaliștii de la Steaua București vor debuta în faza
grupelor FIBA Eurochallenge în 16 noiembrie, în deplasare, cu
formația rusă Dinamo Moscova, în primul meci din cadrul grupei
F.

Echipa Steaua București s-a calificat, miercuri, în faza grupelor
FIBA Eurochallenge, după ce a învins BC Kiev, scor 79-66 (36-29),
în manșa retur din turul I, în tur scorul fiind 77-59 pentru
bucureșteni.

În grupa F, Steaua va avea ca adversare formațiile BC Dinamo
Moscova (Rusia), Antwerp Giants (Belgia) și Lokomotiv Kuban
Krasnodar (Rusia).

Programul meciurilor formației steliste este
următorul:

16 noiembrie, deplasare – cu Dinamo Moscova
23 noiembrie, teren propriu – cu Antwerp Giants
30 noiembrie, teren propriu – cu Lokomotiv Kuban Krasnodar
7 decembrie, teren propriu – cu Dinamo Moscova
14 decembrie, deplasare – cu Antwerp Giants
21 decembrie, deplasare – cu Lokomotiv Kuban Krasnodar.

În afara Stelei, în competițiile continentale masculine România va
mai avea cinci reprezentante, dar în cupe inferioare valoric: BC
Mureș (Liga Balcanică), Gaz Metan Mediaș, BCM Timișoara, „U”
Mobitelco BT Cluj și CSU Atlassib Sibiu (toate în Liga Europei
Centrale).

La feminin, ICIM Arad va fi singura reprezentantă, în Liga Europei
Centrale.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 10. 2010, 19:20
Actualizat: 07 10. 2010, 19:21