Răzbunarea uriașului. Howard a învins-o pe Lakers la revenirea în Los Angeles

Houston Rockets a câștigat meciul de aseară cu Los Angeles Lakers cu 134-108, primul disputat în „Staples Center” de Dwight Howard după ce a plecat de la Lakers la Rockets

  • Howard a plecat în vara lui 2013 de la Lakers, după un singur an petrecut la echipa californiană
     
  • Kevin Love a reușit al optulea meci consecutiv cu minimum 25 de puncte și 10 recuperări în victoria lui Timberwolves cu Pacers, scor 104-91



Howard evoluează excelent la Rockets în acest sezon

În vara lui 2013, Dwight Howard provoca rumoare în Los Angeles, după ce a ales să plece de la Lakers pentru a semna din postura de jucător liber de contract cu Dwight Howard. O mutare care i-a revitalizat cariera pivotului de 28 de ani, care are o medie de 18,9 puncte și 12,5 recuperări pe meci. Însă revenirea în „Staples Center” nu a fost una triumfală pentru jucătorul „rachetelor”. Howard n-a avut parte nici de aplauze, nici de un film care să rememoreze sezonul trecut. Totuși, pentru Howard acest lucru nu a contat. A fost unul dintre cei mai buni oameni în victoria clară a lui Rockets, scor 134-108, care a spulberat-o pe Lakers! Cele 20 de puncte și 13 recuperări n-au fost însă suficiente pentru Howard pentru a deveni cel mai bun jucător de pe teren. Titlul neoficial i-a revenit lui James Harden, care a reușit 29 de puncte, 6 recuperări și 11 pase decisive. Rockets (37-17) rămâne pe 3 în Vest, în timp ce Lakers (18-36) e penultima în aceeași conferință.


Kevin Love a marcat 42 de puncte în victoria lui Wolves cu Indiana Pacers

Love, ce meci!

Ce meci a reușit Kevin Love! În mijlocul unor speculații care susțin că Love va pleca de la Timberwolves fie în vară, fie în 2015 când își încheie contractul cu echipa din Minnesota, superstarul „lupilor” a marcat 42 de puncte și a reușit 16 recuperări în victoria obținută de Timberwolves aseară, scor 104-91, în fața Indianei Pacers. A fost al optulea meci consecutiv pentru Love cu minimum 25 de puncte și 10 recuperări, însă impresionant a fost modul în care Love a dominat una dintre cele mai bune defensive din NBA. Cu toate acestea, Timberwolves (26-28) e departe de un loc de play-off. În schimb, Indiana (41-13) are trei victorii în fața lui Miami în fruntea Estului.


Patty Mills (stânga)

Spurs câștigă și fără Parker

Fără Tony Parker și Manu Ginobili, San Antonio Spurs pare o echipă fără șanse mari de victorie. Însă, în mod bizar, Gregg Popovich pare un adevărat magician. După ce Spurs a câștigat meciul cu Los Angeles Clippers de acum două zile, texanii s-au impus și azi, scor 109-107, în fața lui Portland Trail Blazers. A fost un meci pe care Spurs l-a câștigat grație evoluției bune a lui Patty Mills, care a reușit 29 de puncte. Texanii (40-15) sunt pe 2 în Vest, în timp ce Portland (36-18) e abia pe 5.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Charlotte Bobcats – Detroit Pistons 116-98
Cleveland Cavaliers – Orlando Magic 101-93
New Orleans Pelicans – New York Knicks 91-98
Atlanta Hawks – Washington Wizards 97-114
Phoenix Suns – Boston Celtics 100-94
Utah Jazz – Brooklyn Nets 99-105
Sacramento Kings – Golden State Warriors 92-101
Toronto Raptors – Chicago Bulls 92-94

Publicat: 20 02. 2014, 14:45
Actualizat: 20 02. 2014, 14:46